Giurgiuvenii au ieşit pe străzi, după ce Astra luat primul trofeu din istoria clubului. Isăilă a explicat succesul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ioan Niculae (centru), alături de Dinu Gheorghe
Ioan Niculae (centru), alături de Dinu Gheorghe

Tehnicianul a cucerit Cupa României după un scenariu demn de filme: a dus Astra până în semifinale, apoi a fost demis, însă patronul Ioan Niculae l-a reinstalat cu câteva săptămâni înaintea finalei.

Astra Giurgiu a câştigat Cupa României, după o finală în care a avut de înfruntat Steaua, cei 46.000 de fanii ai bucureştenilor aflaţi pe „Arena Naţională“, dar şi arbitrajul lui Ovidiu Haţegan, care a favorizat formaţia din Ghencea.

La final, cel mai fericit om din tabăra învingătorilor a fost antrenorul Daniel Isăilă, care a câştigat, în premieră, un trofeu ca antrenor. 

„Am meritat pe deplin acest succes. Îmi scot pălăria în faţa băieţilor. Am crezut tot timpul că putem obţine trofeul şi asta am şi făcut. Sunt foarte fericit, abia aştept să mergem să petrecem împreună, am muncit mult, a fost un an perfect pentru noi, încununat cu această cupă. Am căpătat experienţă, am simţit forţa Stelei, dar şi minusurile ei. Am învins campioana şi e meritul jucătorilor. E cea mai bună performanţă din istoria clubului. Contractul meu expiră acum, dar nu mă gândesc acum la viitor. Florin Marin are şi el un merit, a calificat echipa în finală în dauna Petrolului“, a declarat Isăilă la sport.ro, după triumful de vineri seară.

Silviu Lung jr, omul meciului

Portarul giurgiuvenilor a apărat penalty-ul lui Varela şi a avut noroc, atunci când Pintilii a trimis peste. La final, Silviu Lung jr a fost declarat omului meciului.

„Anul ăsta, am făcut istorie cu Astra. Suntem mândri de realizările pe care le-am avut în acest sezon. E o bucurie enormă, o mare realizare pentru mine. Chiar dacă steliştii au fost 50.000 în tribune, cei 2.000 de fani ai noştri au fost mai inimoşi“, a spus Silviu Lung jr.

Dinu Gheorghe: „Lumea ne aşteaptă în oraş“

Preşedintele Astrei, Dinu Gheorghe, a fost foarte bucuros după un sezon în care echipa s-a clasat pe locul 2 în campionat şi a luat Cupa României.

„Sezonul viitor, încercăm să luăm şi campionatul. Echipa asta joacă de atât timp împreună şi cu două, trei întăriri vom fi mult mai puternici. Sperăm ca domnul Niculae să ajute la fel de mult, e nevoie de stabilitate la echipă. Sunt sigur că putem să ne batem la campionat cu şanse mai mari, în sezonul viitor. Acum mergem la Giurgiu, am înţeles că ne aşteaptă oamenii în oraş, vom sărbători acolo“, a declarat Dinu Gheorghe.

El a ţinut să le mulţumească şi foştilor antrenori ai Astrei, chiar dacă n-a avut relaţii cordiale cu ei: „Vreau să mai spun câteva lucruri despre doi oameni. Gigi Mulţescu a făcut un prim 11, care şi acum joacă, iar Florin Marin a calificat echipa în finală“.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite