Gigi Becali a „rezolvat“ pandemia: „La noi, mor 2-3 pe zi!“. De ce e convins că divinitatea ne va salva

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gigi Becali n-are nicio emoţie în privinţa viitorului
Gigi Becali n-are nicio emoţie în privinţa viitorului

Chiar dacă starea de urgenţă tocmai s-a prelungit până la 16 mai, patronul FCSB e convins că România a depăşit deja momentul greu în lupta cu coronavirus.

Dacă preşedintele UEFA, Alexander Čeferin are emoţii mari pentru continuarea sezonului european, în schimb, Gigi Becali nu-şi face griji pentru reluarea Ligii I. 

În acest moment, sunt două date vehiculate pentru ca meciurile din play-off şi play-out să reînceapă: 16 mai sau 16 iunie. 

„E clar că se vor juca (n.r. - meciurile din Liga I). Noi n-avem nicio scuză să nu le jucăm. Pentru că la noi, ce? Mor câte 2-3 pe zi. Sunt 150 de bolnavi care se duc în spital, au câte o gripă, puţină temperatură, se fac bine. E adevărat că autorităţile au declarat stare de urgenţă, dar mai mult să-i sperie pe oameni. La noi lucrează lumea. De ce să nu termini campionatul la noi? E floare la ureche să jucăm etapele rămase şi să luăm şi banii de la televiziuni“, a explicat Becali la Pro X.

Acesta a insistat apoi că divinitatea va salva România: „Am spus că la noi, la ortodocşi, liturghia apără. În Belgia sunt 20.000 de cazuri şi în toată ortodoxia sunt 3 milioane de locuitori şi nici 10.000 de cazuri. Nu avem toţi acelaşi Dumnezeu. Noi, ortodoxia, îl avem pe Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Duhul Sfânt. Ceilalţi sunt idoli, hai să nu intrăm pe teologie“.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite