Gică Popescu explică motivul pentru care a scăpat Steaua de excluderea din Champions League

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gică Popescu a comentat decizia Comisiei de Disciplină UEFA în cazul echipei Steaua, care risca să fie exclusă din cupele europene din cauza implicării finanţatorului Gigi Becali în „Dosarul Valiza“.

Fostul internaţional a comentat pentru DolceSport retrogradarea echipei la care este asociat, posibilitatea ca Steaua să fi fost excludă din Champions League 

...despre Steaua: „Cât am fost eu la comisia de disciplină a UEFA nu am avut nici un astfel de caz. Fără să iau din meritul avocaţilor care au prezentat acest caz, un rol extrem de important l-a avut faptul că au fost judecate şi Fenerbahce şi Beşiktaş. Dacă îi dădea un an Stelei, trebuia să le dea turcilor câte 10 ani, că acolo a fost cumpărare de meciuri dovedită. De aia au stat aşa de mult, ce facem, cum o dăm. S-a cântărit mult, turcii au cumpărat meciuri, Steaua nu. 

Nu contează numele echipei la comisie, când eram eu acolo, cea mai penalizată echipă era Real Madrid. Ieşeau târziu pe teren la meciurile din Liga Campionilor, acesta era principalul motiv. Erau amenzi de 50.000, de 100.000, de 150.000 de euro. A fost o experienţă plăcută. Nu are nimic de-a face suporterii, Steaua trebuie să nu mai fie implicată în astfel de gesturi de corupţie. Dacă Steaua joacă în Champions League şi se aprind torţe, nu se activează suspendarea. Nu are legătură“.

...despre retrogradarea echipei Chindia Târgovişte: „Am avut o mare dezamăgire la finalul acestui campionat în Liga a II-a, le-am spus jucătorilor mei de la Chindia rezultatele contracandidatelor înainte de meciuri şi toate trei au ieşit şi au fost scoase de la pariuri. Astea sunt lucrurile grave din fotbalul românesc. Să programezi un meci la trei săptămâni după terminarea campionatului mi se pare groaznic. Trebuie făcut un singur lucru: să respecţi regulamentele“.

...despre Craiova: „Am avut ofertă de la Craiova. Să mă duc unde, la ceva ce nu există? Nu vreau să mă implic în acest proiect de la Craiova, care nici nu există. Eu pot să fac un parteneriat cu şcoala mea de fotbal, să direcţionez jucătorii către ei. Nu am într-atât de mulţi bani încât să ţin un club de fotbal“.

Ştiri pe aceeaşi temă:

Preţurile pentru meciul Steaua - Vardar, din turul doi preliminar Champions League

Steaua merge pe sârmă în următorii cinci ani. Se activează clauza de excludere pentru fapte de corupţie sau pentru orice problemă disciplinară?

De ce crede Mircea Sandu că Steaua a fost iertată de UEFA. Care a fost atuul campioanei României la Nyon

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite