Gică Popescu, atac violent la forul care conduce campionatul intern: „O mizerie! Amatorism!“
0Preşedintele clubului Farul Constanţa e indignat de o decizie care a afectat din plin programul echipei sale pentru acest weekend.
Pentru a doua oară, în acest sezon, Farul Constanţa are un meci amânat din cauza unui focar de COVID. Nu la formaţia de pe litoral, ci la echipa adversă!
Prima dată, această situaţie s-a ivit, înaintea unei partide cu FCSB. Care a fost pierdută la reprogramare. Acum, s-a amânat Clinceni - Farul, care ar fi trebuit să se joace, astăzi, de la ora 17.00, la Giurgiu. Motivul a fost explicat de „Adevărul“ aici.
După decizia de astăzi, Gică Popescu a avut o intervenţie dură la Pro X, la emisiunea „Ora Exactă în Sport“, în care a criticat vehement faptul că Liga Profesionistă de Fotbal aprobă astfel de amânări.
Ce a spus Gică Popescu?
*E trist că LPF nu respectă regulamentul. A acceptat ca cei de la Clinceni să nu aibă în lot 8 jucători formaţi la nivel naţional şi 4 formaţi în propria pepinieră. Aşa spune regulamentul. Din câte am văzut, Clinceni a încetat recent raporturile contractuale cu 4 jucători. De ce nu a adus alţii?
*Aceste mizerii, anunţate de mine de joi, le-au fost aduse la cunoştinţă celor de la LPF, dar Liga pare că susţine o asemenea mizerie. Academica Clinceni trebuia să piardă meciul cu 3-0 şi juca de săptămâna viitoare cum dorea. Înţeleg că aşteaptă să aducă alţi jucători. Nu e vina mea...
*Ai echipa a doua, ai juniori. De ce ai doar 6 jucători pe lista A şi 10 pe lista B? E vina mea? De ce acceptă Liga ca o echipă să înregistreze cu un număr redus de jucători când poate pune 25? Iar 8 dintre ei trebuie să fie formaţi la nivel naţional şi 4 formaţi în propria pepinieră.
*E ceva premeditat. Nu ştiu ce vom face, nu ştiu ce va fi. Echipa e de două zile în cantonament, azi plecam spre Giurgiu. E lipsă de respect să ne anunţi în această dimineaţă că nu se joacă meciul.
*Noi suntem foarte dezamăgiţi. E atât de evidentă această mizerie, încât te lasă fără cuvinte. Nu e vina mea că Academica are doar un portar pe listă. Cânt vezi atâtea mizerii îţi trece pofta de investit şi de munci pentru a face performanţă. Munceşti, te antrenezi şi vin amatorii de la Ligă şi zic: «Meci amânat că aşa vrem noi».