Gică Hagi, mesaj emoționant după moartea lui Pele. Elogiu adus legendarului fotbalist brazilian

0
Publicat:

Legendarul Pele s-a stins din viață la vârsta de 82 de ani. Întreaga lume a sportului deplânge moartea brazilianului. Gică Hagi este printre marii sportivi ai lumii care și-au exprimat regretul prin intermediul rețelelor de socializare.

FOTO EPA
FOTO EPA

Hagi a transmis pe contul de Facebook al clubului Farul Constanța că este o zi tristă pentru fotbalul mondial, care a pierdut cea mai importantă personalitate. 

”O zi tristă pentru fotbalul mondial, care astăzi a pierdut poate cea mai importantă personalitate. A fost un model pentru mine pentru cum a jucat, a iubit și a respectat fotbalul.

A fost și va rămâne Unic. Condoleanțe familiei, cu stimă și respect”, se arată în mesajul lui Gică Hagi, postat pe contul de Facebook al clubului Farul Constanța, relatează Digisport

Hagi a scris un mesaj și pe contul său oficial de Facebook. El a transmis că un geniu a plecat astăzi dintre noi și că este mândru că a avut ocazia să joace împotriva sa într-un meci amical desfășurat în 1990, la aniversarea de 50 de ani a lui Pele.

”Încă o veste tragică, după ce Maradona a plecat dintre noi acum doi ani. Toate gândurile mele merg spre familia lui Pele, către toți cei apropiați lui, dar și către toți iubitorii fotbalului care suferă în aceste momente.

Un geniu a plecat astăzi dintre noi... Sunt mândru că am avut ocazia să joc în meciul amical dintre Brazilia și World Stars, la aniversarea de 50 de ani a lui Pele, în 1990.

Odihnește-te în pace, Pele”, a transmis Gică Hagi, pe contul său de Facebook.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite