Ghidul ţeparului în România: FC Vaslui va lăsa 46 de creditori, dar şi statul cu ochii în soare. Cifrele unui dezastru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fosta echipă a lui Adrian Porumboiu a dispărut de pe scena fotbalului românesc în vară, însă abia acum au ieşit la iveală dimensiunile unei afaceri care va intra în faliment.

În România, echipele de fotbal dispar una după alta şi lasă în urma lor o catastrofă financiară. Ultimul exemplu e FC Vaslui, grupare care a evoluat în primul eşalon, timp de nouă sezoane. 

Formaţia moldavă a fost o creaţie a lui Adrian Porumboiu, cel care a râvnit la titlul de campion în România şi la milioanele de la UEFA. Din păcate pentru omul de afaceri, galben-verzii n-au câştigat nimic, cele mai bune performanţe înregistrate în campionat fiind un loc 2 (2011-2012) şi două clasări pe poziţia a treia (2009-2010 şi 2010-2011).

Când s-a plictisit de „jucăria“ sa, Adrian Porumboiu a dispărut din organigrama clubului. Ce a lăsat în urma sa e un bilanţ şocant.

Datorii de 85 de milioane de euro

Potrivit Mediafax, FC Vaslui are datorii totale de 85 de milioane de euro, peste o treime din debite fiind către bugetul de stat, potrivit raportului de creanţe depus în instanţă de administratorul judiciar. În total, la masa credală sunt înscrişi 46 de creditori, printre care Primăria Vaslui, Liga Profesionistă de Fotbal, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice, Poliţia Locală Vaslui, Serviciul de Ambulanţă Judeţean, Clubul de Fotbal Steaua Bucureşti, foşti jucători şi antrenori, bănci, firme de pază, precum şi societăţile deţinute de omul de afaceri Adrian Porumboiu.

Având în vedere că Sporting Club SA Vaslui, societate aflată în insolvenţă, e incapabilă de a-şi achita restanţele, s-au demarat formalităţile pentru intrarea in faliment. Pe scurt: toţi cei care au de recuperat bani de la vasluieni vor rămâne cu ochii în soare.

„La termenul de astăzi (n.r. – marţi) de la Tribunalul Vaslui s-a discutat pe marginea raportului de insolvenţă. Ca şi administrator judiciar, am solicitat deschiderea procedurii simplificate de faliment a societăţii Sporting Club SA Vaslui“, a declarat administratorul judiciar al SC Sporting Club SA Vaslui, Liviu Iacob.

FC Vaslui a terminat sezonul trecut pe locul cinci în Liga 1 şi, din cauza problemelor financiare, nu s-a mai înscris în noul campionat nici măcar în liga secundă, acolo unde fusese retrogradată de Liga Profesionistă de Fotbal, după ce nu a mai primit licenţa tot pe fondul datoriilor înregistrate.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite