Germanul Nico Rosberg, campion mondial de Formula 1 în premieră

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pilotul german Nico Rosberg de la Mercedes a devenit, după ultima etapă a sezonului, campion mondial de Formula 1. Cursa de la Abu Dhabi a fost câştigată de britanicul Lewis Hamilton, tot de la Mercedes, el fiind urmat de Rosberg şi de Sebastian Vettel de la Ferrari.

Rosberg, 31 de ani, a devenit în premieră campion mondial, al 33-lea în istorie, germanul terminând sezonul cu un avans de cinci puncte în clasamentul general, faţă de Lewis Hamilton, situat  al doilea. La constructori, Mercedes îşi adjudecase deja titlul mondial.

În Emiratele Arabe Unite, olandezul Max Verstappen de la Red Bull a fost al patrulea, australianul Daniel Ricciardo (tot Red Bull) a fost al cincilea, iar finlandezul Kimi Raikkonen, al şaselea. Pe locurile 7-10 s-au clasat în ordine germanul Nico Hulkenberg, mexicanul Sergio Perez (ambii Force India), brazilianul Felipe Massa (Williams) şi spaniolul Fernando Alonso (McLaren-Honda), a relatat News.ro.  Ediţia viitoare a Campionatului Mondial de Formula 1 va începe la 26 martie 2017, cu Marele Premiu al Australiei.

După 21 de etape, clasamentul final al piloţilor (primele zece locuri) este următorul:

1. Nico Rosberg 385 puncte;

2. Lewis Hamilton 380;

3. Daniel Ricciardo 256;

4. Sebastian Vettel 212;

5. Max Verstappen 204;

6. Kimi Raikkonen 186;

7. Sergio Perez 101;

8. Valtteri Bottas 85;

9. Nico Hulkenberg 72;

10. Fernando Alonso 54.

Clasamentul final al constructorilor este următorul:

1. Mercedes  765 de puncte;

2. Red Bull  468;

3. Ferrari  398;

4. Force India  173;

5. Williams  138;

6. McLaren  76;

7. Toro Rosso  63;

8. Haas F1  29;

9. Renault  8;

10. Sauber 2;

11. Manor  1.

7 titluri are în palmares Michael Schumacher, record neegalat. Dintre piloţii în activitate, cel mai titrat e Sebastian Vettel, cu 4 sezoane câştigate
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite