George Copos s-a contrat cu Jean Valvis

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Imediat după încheierea meciului cu Panathinaikos, patronul giuleştenilor a fost în vestiarul elevilor antrenaţi de Răzvan Lucescu şi i-a felicitat pentru câştigarea unui punct pe teren elen.

Imediat după încheierea meciului cu Panathinaikos, patronul giuleştenilor a fost în vestiarul elevilor antrenaţi de Răzvan Lucescu şi i-a felicitat pentru câştigarea unui punct pe teren elen. "Ăsta este Rapidul. De acum încolo, o să-i spun agonie şi extaz. Sunt foarte trist pentru că nu am învins pe PSG şi Hapoel, deoarece am avut meciurile în mână. Despre Panathinaikos nu pot să spun decât că este cea mai bună echipă din grupă. Dar, chiar şi în aceste condiţii, sunt convins că ne vom califica", a precizat George Copos. După partidă, Copos s-a contrat cu acţionarul Jean Valvis, care a criticat campania de achiziţii făcută în vară şi a remarcat că Rapidul are probleme în atac. "Copos a dat foarte mulţi bani pe nişte jucători care nu trebuie să primeasca aşa mult", a spus Valvis. Nici principalul acţionar al giuleştenilor nu a rămas dator: "Acest personaj devine din ce în ce

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite