GALERIE FOTO Condiţii moderne la polo: Steaua a inaugurat bazinul de înot
0
Clubul Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti a inaugurat miercuri un complex sportiv cu cele mai bune condiţii propice performanţei.
Echipa de polo CSA Steaua va evolua într-un nou complex sportiv, inaugurat miercuri sub privirile a 300 de oameni. Prima partidă de pe noul bazin s-a disputat între Steaua şi DInamo şi s-a încheiat la egalitate (9-9), rezultat păstrat cu greu pentru frumuseţea evenimentului.
Dotat cu un bazin modern şi cu o capacitate de 400 de spectatori, complexul a costat peste şase milioane de euro şi va fi util atât sportului de performanţă, cât şi copiilor dornici de iniţiere în tainele înotului.
Construcţia acestuia a durat un an de zile şi cuprinde atât o piscină de 25x33m, care poate găzdui meciuri de polo şi un bazin de 15x25m pentru antrenamentele sportivilor.
La eveniment au fost prezente mai multe persoane publice, printre care Miniştrii Dezvoltării şi Apărării Naţionale, George Boroi (preşedinte CSA), Cristian Cârlan (fost preşedinte ale secţiei de hochei Steaua), Elisabeta Lipă (Dinamo), Carmen Tocală (preşedinte ANST) şi alţii.
Conform Ministrului Apărării Naţionale Corneliu Dobriţoiu a declarat că bazinul va putea fi folosit şi de locuitorii sectorului 6: „Acest bazin este mai ieftin decât celebrul patinoar de la Braşov. Ne gândim şi la asigurarea accesul locuitorilor din Bucureşti şi în special a celor din sectorul 6 pe bază de abonament“, a declarat Dobriţoiu potrivit Mediafax.
Un proiect asemănător se desfăşoară şi la Otopeni, unde vor fi construite şase bazine de nataţie, lucrările fiind în stagiu incipient. Complexul este prevăzut pentru a satisface nevoile sportivilor de nataţie din România.





