Gabriela Ruse, performanţa carierei, s-a calificat în prima finală WTA! Salt uriaş în clasamentul mondial

0
Publicat:
Ultima actualizare:
ruse

Elena Gabriela Ruse a ajuns pentru prima dată în carieră într-un ultim act al unui turneu WTA, după ce a învins-o, sâmbătă, 2-6, 6-1, 6-4, pe principala favorită a competiţiei, Daiana Iastremska  (38 WTA).

Românca, care a fost nevoită să joace la Hamburg două meciuri în calificări, a început foarte bine partida din semifinale, cu un break, însă sportiva din Ucraina a fost jucătoarea mai bună a primului set. Iastremska nu şi-a mai pierdut serviciul, a reuşit trei break-uri la rând şi a luat setul după 37 de minute. 

Ruse nu a acuzat şocul, a început să greşească tot mai puţin  şi a egalat situaţia la seturi după alte  32 de minute. Decisivul a fost mult mai echilibrat. S-a mers cu serviciul până la 4-3 pentru Ruse, după care au urmat 3 break consecutive, 2 de partea româncei, care a închis partida la prima minge de meci.

La finalul întâlnirii, Ruse a vorbit despre calficarea în finală, perfomanţă pe care o consideră cel mai important succes din carieră. „Sunt în stare de şoc! Nu mă aşteptam. Sunt foarte fericită. Îi mulţumesc antrenorului, care mă sprijină în fiecare zi, fanilor şi părinţilor mei. Nu îmi găsesc cuvintele. Da, este cel mai important succes. După o lungă serie de accidentări, nu pot să cred că am ajuns până aici. Am avut multe luni în care n-am jucat, sunt extrem de fericită. Trebuie să mă relaxez acum, am crampe peste tot şi vreau să le mulţumesc românilor care au venit aici să mă susţină”, a spus Ruse la interviul de la finalul partidei.

În finala turneului de categorie 250 WTA, Ruse va juca duminică cu învngătoarea din cealaltă semifinală, care se dispută între Jule Niemeier(167 WTA - beneficiară a unui wild card) şi Andrea Petkovici (130 WTA). 

Jucătoarea română şi-a asigurat un premiu de 13.224 de euro şi 192 de puncte WTA. Câştigătoarea turneului primeşte un premiu de 25.548 de euro.

Succesul de sâmbătă îi va permite sportivei de 23 de ani să urce cel puţin 47 de locuri în clasamentul WTA, până pe poziţia 151 WTA, urmând să îşi depăşească cea mai bună clasare din carieră, locul 159.

Traseul româncei la Hamburg

Semifinale: Ruse - Yastremska (38 WTA) 2-6, 6-1, 6-4

Sferturi: Ruse - Collins (48 WTA) 6-4, 1-6, 7-5

Optimi: Ruse - Zaja (372 WTA) 6-2, 6-2

turul 1: Ruse - Teichmann (55 WTA) 7-5, 7-6 (1)

Calificări

turul 2: Ruse - Shinikova (222 WTA) 6-3, 6-3

turul 1: Ruse - Liang (265 WTA) 6-2, 6-1

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite