Gabriela Ruse n-a reușit să se califice în finala de la Bad Homburg
0Aflată pe locul 105 WTA în urmă cu circa o săptămână, Gabriela Ruse (28 de ani) a pierdut (4-6, 4-6) meciul cu Karolina Muchova (29 ani, 11 WTA), în semifinalele turneului WTA 500 de la Bad Homburg (Germania), dotat cu premii în valoare totală de 1.049.083 de euro.

Venită din calificări, bucureșteanca s-a înclinat în 100 de minute de joc, însă partida a fost întreruptă mai bine de o oră și jumătate, după primul set, din cauza căldurii foarte mari care afectează Europa de Vest și Centrală. Românca a comis 10 duble greșeli. E de amintit că Muchova câștigase cu 6-4, 6-1 și prima lor confruntare de până acum, în 2023, în optimile de finală ale turneului de la Auckland.
În tururile precedente, Gabi Ruse a câștigat în fața unor jucătoare mai bine clasate decât ea, precum Linda Noskova (6-1, 6-3), Ana Kalinskaia (7-5, 6-2) și Emma Navarro (6-4, 6-2).
Jucătoarea noastră va primi 57.395 de euro și 220 de puncte WTA.
Irina Begu a pierdut în optimile de finală
În finală, Muchova o va întâlni pe Naomi Osaka (15 WTA), care a dispus (6-3, 6-3) de chinezoaica Xinyu Wang (52 WTA) în prima semifinală. Pentru japoneză aceasta va fi prima finală pe iarbă și, totodată, cea dintâi în circuitul profesionist de la titlul cucerit în 2021, la Australian Open,
Cvadruplă campioană de Mare Șlem (US Open 2018, 2020, Australian Open 2019, 2021) și fost lider mondial, Osaka a obținut vineri a patra victorie consecutivă fără set pierdut. Aceasta va fi a 14-a finală pentru japoneza de 28 de ani, care vizează al optulea său titlu.
La turneul de la Bad Homburg a participat și Irina Begu (35 ani, 211 WTA), care a fost învinsă de Karolina Muchova (29 ani, 11 WTA) cu 6-1, 6-1, în optimile de finală. Bucureșteanca s-a înclinat după numai 58 de minute în fața cehoaicei, a patra favorită a turneului.























































