Gabriela Ruse, fabuloasă: A obţinut victoria carierei, după o revenire ireală! Urmează meciul cu Halep

0
0
Gabriela Ruse
Gabriela Ruse

Gabriela Ruse (24 de ani, 59 WTA) e pe val, în Dubai! După trei victorii în minimum de seturi, în calificări, astăzi, a obţinut un rezultat magnific, în faţa unei adversare de Top 5 mondial. Românca a reuşit o revenire magnifică, în decisiv, când totul părea pierdut!

Gabriela Ruse face un turneu memorabil, în Dubai Tennis Championships 2022!

Pornind din calificări, unde a trecut, pe rând, de Gasanova (155 WTA), Paolini (46 WTA) şi Tomljanovici (39 WTA), fără set pierdut, românca a atins cea mai bună clasare din carieră, după cum „Adevărul“ a explicat aici.

Iar astăzi, după un rezultat remarcabil, Ruse a mai urcat un loc în ierarhia virtuală, actualizată în timp real: a ajuns de pe 57 pe 56.

În duelul cu Paula Badosa (Spania, 24 de ani, 5 WTA), una dintre cele mai bune jucătoare din circuitul feminin din ultimele sezoane, Ruse a arătat un joc încântător. Şi, în niciun moment, nu s-a lăsat intimidată de faptul că avea în faţă o adversară de Top 5 mondial.

În primul set, Ruse a „decolat“ la scorul de 3-3. Pentru că a luat următoarele trei game-uri, lăsând-o pe Badosa fără replică: 6-3 în 44 de minute.

Setul doi a fost sufocant, pe muchie de cuţit! Dovadă că s-a şi mers pe serviciu, fără niciun break până la 4-4. La acest scor, sportiva din România a realizat break-ul, la 15 (5-4). Imediat însă, iberica de 24 de ani a revenit cu un re-break, tot la 15 (5-5). Iar demonstraţia de forţă a lui Badosa a continuat, cu un game alb: 6-5. Chiar dacă Gabriela s-a mai redresat, în game-ul următor, şi a avut 30-15 pe serviciul propriu, Badosa a obţinut încă un break pentru a închide setul: 7-5 în 55 de minute.

A revenit de la 1-4 în decisiv

Decisivul a fost, pur şi simplu, incredibil! Pentru că Badosa s-a dus la 4-1, însă de aici a început revenirea fantastică a Gabrielei! Care a luat game după game şi şi-a tranşat victoria electrizantă: 6-3, 5-7, 6-4, după două ore şi 28 de minute.

Pentru Ruse, urmează un duel în turul II, cu Simona Halep (30 de ani, 23 WTA). Meciul se va juca, miercuri, ora urmând a fi anunţată de organizatori.

Halep şi Ruse s-au întâlnit de două ori până acum, după cum se poate vedea mai jos:

*2022 (Melbourne): 6-2, 6-1 Halep

*2021 (Transylvania Open): 6-1, 6-2 Halep

CITEŞTE ŞI:

Halep - Ruse în Dubai: Simona e coşmarul româncelor! Cine a învins-o ultima dată

Halep, dorinţă ratată: De ce ar fi preferat să joace cu Badosa, la Dubai, şi nu cu Ruse

9 victorii şi 3 înfrângeri are Gabriela Ruse, în acest sezon.   6.200 de dolari va primi Gabriela Ruse pentru accederea în turul II, la Dubai.  
Sport


Ultimele știri
Cele mai citite