FRF şi Tymbark lansează competiţia Cupa Tymbark Junior
0Turneul de fotbal adresat elevilor cu vârste cuprinse între 6 şi 12 ani, fete şi băieţi, se desfăşoară la nivel naţional, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice şi vizează atât descoperirea de talente, cât şi încurajarea activităţii sportive în rândul celor mici
În turneu sunt aşteptate să se înscrie peste 10.000 de echipe însumând 100.000 de copii. Susţinătorii competiţiei sunt Miodrag Belodedici, dublu câştigător al Cupei Campionilor Europeni, jucător de bază în echipa Naţională a României în anii ‘90, şi Maria Ficzay, jucătoare de fotbal în Polonia, la Medyk Konin, şi componentă de bază în echipa naţională de fotbal feminin a României.
Federaţia Română de Fotbal organizează, în perioada octombrie 2016 – iunie 2017, unul dintre cele mai mari turnee de fotbal pentru elevi cu vârste cuprinse între 6 şi 12 ani. Elevii participă la competiţie prin intermediul unităţii de învăţământ în care învaţă, formând echipe de joc, iar întrecerea se desfăşoară în 5 etape: etapa pe şcoală, pe localitate, etapa judeţeană, zonală şi finală. Partenerul oficial al competiţiei este Tymbark Maspex România prin brandul Tymbark.
“Alături de Tymbark, dezvoltăm un nou proiect competiţional şi o nouă etapă de selecţie în încercarea de a descoperi tineri talentaţi. Suntem onoraţi de acest parteneriat şi am convingerea că succesul acestui demers va contribui direct la dezvoltarea noilor generaţii de performeri în fotbalul românesc”, a declarat Răzvan Burleanu, Preşedinte Federaţia Română de Fotbal.
Cupa Tymbark Junior va avea două componente, una pentru echipele de băieţi şi una pentru echipele de fete şi este structurată pe grupe de vârstă, după cum urmează: grupa de vârstă U8 -în care se pot înscrie elevii din clasa pregătitoare, clasa I şi a II-a, grupa de vârstă U10 - în care se pot înscrie elevii din clasele a III-a şi a IV-a şi grupa de vârstă U12 - în care se pot înscrie elevii din clasele a V-a şi a VI-a. În cadrul etapei zonale (băieţi şi fete), meciurile se vor disputa în 8 zone geografice ale României. Meciurile vor fi programate astfel încât să nu fie perturbat programul de studiu al elevilor.
„Tymbark Maspex România este preocupată de implicarea în activităţi care vizează dezvoltarea armonioasă a copiilor. Fotbalul este un sport foarte îndrăgit şi practicat de mulţi copii cărora dorim să le oferim, prin această competiţie, posibilitatea de a li se descoperi talentul şi de a-şi îndeplini visul de a deveni campioni. Totodată, suntem siguri că spiritul de competiţie şi fair-play-ul întâlnite în sport vor face din aceşti copii campioni la fotbal şi în viaţă. Au dovedit-o rezultatele înregistrate în Polonia, unde această competiţie se desfăşoară de 17 ani şi la care au participat peste 1 milion de elevi”, a declarat Krzysztof Grabowski, Preşedinte Tymbark Maspex România.
Campionatul de fotbal Cupa Tymbark are o experienţă de 17 ani, fiind organizat în Polonia de Asociaţia Poloneză de Fotbal. Din 2007, sponsorul principal al tuneului este brandul Tymbark, parte a Grupului Maspex Wadowice. Turneul se desfăşoară în Polonia sub denumirea „Cupa Tymbark. Din curtea şcolii pe stadion!” şi este, practic, cel mai mare campionat de fotbal pentru copii din Europa, cu peste 1,5 milioane de copii participanţi din toată ţara, cu vârste cuprinse între 6 şi 12 ani. La cea mai recentă ediţie a turneului, finalizată în luna mai 2016, au participat peste 320.000 de elevi din clasele primare (fete şi băieţi) din toată Polonia.
Turneul are un istoric şi în România unde s-a desfăşurat, pentru prima dată, în anul şcolar 2015-2016. La Cupa Tymbark Junior au participat peste 6.000 de copii din întreaga ţară, însumând 362 de echipe.