FOTO Ultimul tur de onoare pe stadion pentru gloria fotbalistică Eusébio

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Eusébio, considerat unul dintre cei mai buni fotbalişti din toate timpurile FOTO Reuters
Eusébio, considerat unul dintre cei mai buni fotbalişti din toate timpurile FOTO Reuters

Sicriul cu trupul lui Eusébio a făcut un ultim tur de onoare pe stadionul Da Luz, întocmai cum şi-a exprimat dorinţa fostul fotbalist încă din timpul vieţii.

Eusébio a fost transportat într-o limuzină neagră, sicriul său fiind acoperit cu un drapel roşu, al formaţiei Benfica Lisabona. Turul de onoare al stadionului a fost făcut pe fundalul sonor al melodiei „Con te partiro“, cântată de Andrea Bocelli. Cei prezenţi au ignorat ploaia, au aprins fumigene şi au intonat imnul naţional, iar la trecerea vehiculului au aruncat eşarfe roşii. Printre cei prezenţi s-au numărat şi jucătorii Benficăi, alături de antrenorul lor, Jorge Jesus. 

Fostul atacant portughez a decedat în noaptea de sâmbătă spre duminică, în Lisabona, la vârsta de 71 de ani, din cauza unui stop cardiorespirator. În ultima vreme, Eusébio fusese spitalizat în repetate rânduri, iar în 2012 suferise un accident vascular cerebral. Considerat unul dintre cei mai buni jucători al tuturor timpurilor şi poreclit „Pantera Neagră“ sau „Perla Neagră“, ibericul a câştigat campionatul de 11 ori alături de Benfica, a cucerit Cupa Campionilor Europeni, a ocupat locul trei alături de „naţionala“ Portugaliei la Campionatul Mondial din 1966, a câştigat „Balonul de Aur“ în 1965 şi a fost desemnat în două dăţi drept cel mai bun marcator european.

Ştiri pe aceeaşi temă:

Ultimul salt pentru „Pantera Neagră“. Rică Răducanu a rememorat întâlnirea cu Eusebio: „Rapid ca un ghepard, tehnic şi cu un şut de făcea mingea pătrată“

A murit Eusebio! Legendarul fotbalist portughez s-a stins din viaţă la 71 de ani

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite