FOTO Lucian Bute face Paştele pe plaja din Miami

O lună şi două săptămâni au mai rămas până la meciul dintre Lucian Bute şi Carl Froch, programat pe 26 mai, la Nottingham. Bute îşi va pune centura în joc pentru a zecea oară şi se pregăteşte intens pentru acest eveniment.
Cel poreclit Mister KO se află în cantonament la Miami, loc devenit tradiţional pentru el înaintea meciurilor, şi trage intens într-o sală din oraş. Programul nu-i permite să aibă prea mult timp liber, doar duminica fiind o zi mai uşoară, în timpul săptămânii cele două şedinţe zilnice de pregătire solicitându-l intens. „De Paşte o să fiu tot aici. Voi merge la o biserică românească, iar duminică puţin pe la plajă. O să am şi eu aici ouă roşii şi cozonac. Cred că e al treilea Paşte consecutiv pe care îl fac la Miami", a spus campionul român. Cât despre lupta cu Froch, Bute crede că viteza şi tehnica sunt avantaje ce pot fi decisive în faţa englezului. „Sunt convins că o să iasă bine pentru mine", a punctat el. La Miami, Bute stă într-o vilă închiriată, alături de antrenorul şi preparatorul său fizic, iar una dintre destinderile sale preferate este mersul la pescuit pe Ocean.





















































