FOTO Cine este politicianul care s-a gudurat pe lângă Simona Halep la Cluj, făcând o mulţime de plecăciuni în faţa fostului lider mondial
0Simona Halep s-a aflat la Cluj în ultimele două zile, chiar dacă starea ei fizică nu i-a permis să joace împotriva Canadei.
Simona s-a antrenat însă cu restul echipei de FED Cup a României şi a participat la dineul oficial dinaintea confruntării cu echipa Canadei. Halep a îmbrăcat aceeaşi ţinută ca restul fetelor noastre şi a stat la masă cu ele, bucurându-se de o atenţie sporită din partea gazdelor.
Unul dintre cei care i-a făcut marcaj strict Simonei şi a încercat cu orice preţ să intre în graţiile ei a fost primarul Clujului, Emil Boc. Fost prim ministru al României, Boc se află la al patrulea mandat ca edil al Clujului şi se declară un mare împătimit de sport.
"Mi-a fost ruşine!" Simona Halep a dezvăluit cum a decurs întâlnirea cu Roger Federer