FOTO C. Ronaldo vs. Messi: Portughezul plănuieşte să fie egalul argentinianului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristiano Ronaldo vs. Lionel Messi. FOTO Mediafax
Cristiano Ronaldo vs. Lionel Messi. FOTO Mediafax

Eterna rivalitate dintre Cristiano Ronaldo şi Lionel Messi se menţine şi la nivelul Trofeului Pichichi, cei doi fotbalişti fiind în strânsă concurenţă.

Aflat la jumătatea contractului cu Real Madrid, Cristiano Ronaldo este unul dintre favoriţii Trofeului Pichichi, acordat la finalul fiecărui sezon de către cotidianul Marca pentru golgheterul din Primera Division.

Vedeta madrilenilor promite o implicare exemplară, astfel încât plănuieşte un gol pentru fiecare meci care urmează. Cu şase goluri în şase partide, portughezul ar putea fi egalul lui Lionel Messi. De asemenea, Radamel Falcao rămâne în top şi este unul dintre pretendenţii trofeului, datorită celor şapte reuşite din Primera Division.

În meciul câştigat de Real Madrid duminică, pe teren propriu, în faţa celor de la Deportivo La Coruna, C. Ronaldo a fost autorul unui hattrick prin care a condus echipa spre victoria de 5-1. Cele două reuşite din penalti şi golul reuşit cu capul îl menţin pe CR7 în lupta pentru Pichichi. Mai mult decât atât, C. Ronaldo a devenit golgheterul din toate timpurile al Realului, cu 156 de goluri marcate în 9 ani, şi l-a devansat pe Amancio Amaro, cu 154 de reuşite în 14 sezoane.

Portughezul a trecut peste starea de nefericire pe care a afişat-o în ultima perioadă şi s-a concentrat pe cariera sa. De când şi-a exprimat nemulţumirea, C. Ronaldo a marcat cinci goluri în patru meciuri şi a recuperat spectaculos pentru media golurilor din ultimele trei sezoane.

Cifrele sale, 119 goluri (dintre care 17 din penalti) în 109 partide fac din portughez principalul rival al lui Lionel Messi. Atacantul madrilenilor se pregăteşte acum pentru meciul de tradiţie împotriva catalanilor, fiind convins că echipa sa poate repeta victoria de anul trecut.

„Este un joc important pentru noi, cunoaştem Barca şi ştim că va fi o partidă dificilă, dar suntem concentraţi şi încrezători că putem câştiga acest meci, cum am făcut-o sezonul trecut. Împotriva celor de la Deportivo am făcut treabă bună şi vom continua, pentru că ştim că nu ne putem permite să ne împiedicăm“, a declarat Cristiano Ronaldo.

Derbiul dintre FC Barcelona şi Real Madrid este programat sâmbătă, 7 octombrie 2012, pe Camp Nou, începând cu ora 21.50.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite