Fotbalul românesc, de râsul curcilor: Dialog șocant la televizor, la început de 2023
0Au trecut 25 de ani de când România a fost ultima dată la un Mondial, iar la nivel de cluburi, am pierdut contactul cu grupele Ligii Campionilor, după sezonul 2013-2014. Mai nou, echipa națională a retrogrdat în Liga C a Națiunilor, lângă țări precum Luxemburg, Feroe și Kosovo.
Înșiruirea acestor contraperformanțe e necesară pentru că ele nu sunt deloc întâmplătoare. De fapt, sunt consecințele firești ale amatorismului care domnește în fotbalul românesc. Iar la acest capitol, FCSB joacă, efectiv, în altă ligă! Pentru că, periodic, atunci când ai impresia că ai văzut tot ce e mai rău legat de acest club, conducătorii lui „reușesc“ să te convingă că se poate și mai rău!
După ani la rând în care a redus rolul antrenorului la o simplă „marionetă“, patronul Gigi Becali a trecut acum la nivelul următor: a trimis echipa în cantonamentul din Antalya, fără antrenorul principal din acte, Leo Strizu! Și cum federația a intrat pe fir, prin vocea directorului Şcolii Federale de Antrenori, Lucian Burchel, a urmat un fiasco de toată jena.
Explicația absenței: e de decor!
Cum a fost însă posibil ca o echipă să efectueze un stagiu de pregătire, fără antrenorul ei principal? Explicația e simplă: Leo Strizu e de decor la FCSB, principal doar în acte, datorită faptului că deține licența PRO. Mihai Pintilii (38 de ani), adevăratul executant al patronului, nu posedă acest document. Și cum Strizu nu contează la formația din Berceni, când vorbim despre procesul de pregătire, FCSB a luat chiar o decizie logică, lăsându-l acasă.
Cum însă pe fir a intrat federația, vicecampioana a fost nevoită să recurgă la o minciună pentru a explica absența lui Strizu de la cantonamentul din Antalya și a evita o eventuală sancțiune din partea FRF.
„Noi nu știm la momentul ăsta, dacă va fi tot Leo Strizu antrenor principal sau dacă vom decide ca un alt deținător de licență PRO să stea pe bancă la meciuri. Nu cred că poate cineva să ne oblige ca antrenorul care deține licența PRO să fie cu echipa în cantonament, dacă noi nu știm dacă va continua. Noi nu știm încă, evaluăm situația. Probabil, nu va rămâne Strizu. Îl trimitem acolo (n.r. – în Antalya) dacă nu va mai fi? Asta facem acum, căutăm pe cineva cu care să semnăm un contract“, a spus Mihai Stoica, la Orange Sport.
Apoi, același Stoica a continuat subiectul, de această dată pe contul său de Facebook, ironizându-l pe Lucian Burchel. „Agitația care l-a cuprins pe șeful prestigioasei și greu accesibilei Școli Românești de Antrenori de Fotbal mă silește să divulg un detaliu care ne expune: posesorul licenței Pro FCSB se află în București pentru a elabora un plan strategic pentru abordarea etapelor rămase din sezonul 2022/23. Mult mai important în opinia noastră decât câteva antrenamente într-un resort unde lumea merge să se relaxeze on all-inclusive basis. Nici eu n-am plecat“, a scris managerul roș-albaștrilor.
Dialog ridicol la televizor
„Ciocnirea“ Stoica – Burchel la televizor a produs și un dialog ridicol, ireal aproape, când te gândești că astea sunt problemele fotbalului nostru, în 2023! Iată un fragment din ce s-a vorbit, la Orange Sport:
*Silviu Tudor Samuilă (moderator Orange Sport): Domnul Burchel a explicat că ar trebui să existe oameni care să aibă calificarea necesară pentru a face un antrenament...
*Lucian Burchel: Nu e prezentat tot contextul. N-am vorbit de FCSB, am vorbit de cazuri nefericite, de accidente care se produc în timpul antrenamentului sau după antrenament...
*Mihai Stoica: De asta avem medic şi doi asistenţi medicali, plus doi maseuri, dar și doi kinetoterapeuţi.
*Lucian Burchel: Deci există astfel de accidente, se întâmplă, în condiţiile în care în teren nu există oameni care conduc procesul din punct de vedere al instruirii, cu calificare, e o gravă problemă.
*Mihai Stoica: Vă imaginaţi cât de aberantă e această discuţie pe care o purtăm? Dacă nu-i antrenor (n.r. - cu licenţă PRO) se accidentează jucătorii şi avem probleme? Păi, ce ne facem? De pildă, s-au accidentat Olaru și Compagno la un meci, cu antrenor cu licenţă PRO pe bancă...
*Lucian Burchel: Da, e adevărat. Eu nu vorbesc despre FCSB...