FOTBAL: Timişoara face spectacol în amicale: 'Poli' - Garmin 5-1

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Echipa pregătită de Ioan Ovidiu Sabău a obţinut a doua victorie în stagiul de pregătire din Austria, după ce a învins, joi, gruparea din liga a doua slovenă Garmin Sencur, scor 5-1, informează site-ul oficial al bănăţenilor.

Golurile timişorenilor au fost marcate de Arman Karamian (8), Bucur (19), Magera (62), Popa (69) şi Ionescu (72), în timp ce pentru adversari a punctat Stanko (42).

Ioan Ovidiu Sabău a folosit următoarea formulă de start: Pantilimon - Bonfim, Nibombe, Cisovsky, Art. Karamian - Arm. Karamian, Alexa, Bourceanu, Curtean - Magera, Bucur. Pe parcursul meciului, au mai evoluat: Borbely, Parks, Mera, Taborda, Bădoi, Luchin, Latovlevic, Stancu, Vrsic, Popa şi Ionescu.

Acesta a fost al doilea amical al bănăţenilor susţinut în stagiul de pregătire din Austria, după cel cu Austria Karnten, câştigat cu scorul de 7-0.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite