FOTBAL: Sabău nu vrea sa piarda in urmatoarele trei etape
Antrenorul Gloriei Bistriţa a declarat, joi, că îşi doreşte ca formaţia sa să obţină 7 puncte în următoarele trei etape, în care va întâlni Steaua, Farul şi CFR Cluj, şi le cere elevilor săi să joace cu încredere în meciul din Ghencea.
"Vom întâlni Steaua, Farul şi CFR Cluj. Putem scoate 7 puncte din următoarele trei meciuri, asta ne dorim. În fotbal se poate întâmpla orice, e posibil să nu iei niciunul, dar trebuie să avem încredere. Şi alţii au reuşit, Otopeni, Buzău, deci se poate. Nu trebuie să mergi ca victimă sigură. Atitudinea jucătorilor este cea mai importanta", a declarat Ioan Ovidiu Sabău, joi, într-o conferinţă de presă.
Tehnicianul a explicat că pauza din campionat a fost benefică elevilor săi, deoarece au avut posibilitatea să îşi revină după accidentări şi să se pună la punct cu pregătirea fizică. "A fost o perioadă de pauză, din care am avut de câştigat. Jucătorii s-au pregătit foarte bine din punct de vedere fizic şi urmează să arătăm acest lucru în teren. Va trebui să facem tot ce putem, să arătăm că avem ambiţie şi dorinţă. Meciurile care urmează trebuie tratate cu foarte mare responsabilitate", a declarat antrenorul Gloriei.
Sabău a fost de părere că, până la urmă, vor avea câştig de cauză echipele bine pregătite fizic şi a dat în acest sens exemplul naţionalei Austriei. "Echipele care luptă, care stau foarte bine din punct de vedere fizic se vor salva. În meciul cu România, echipa Austriei a fost foarte bine pregatită fizic. În momentul de faţă, echipa mai disciplinată şi care aleargă câştigă", a explicat Sabău.
Antrenorul bistriţenilor a anunţat că va începe meciul cu Steaua cu Tătăruşanu în poartă şi a recunoscut că a greşit în meciul din tur, când a decis să nu îl folosească pe viitorul jucător al roş-albaştrilor, pentru a-l scuti de eventualele speculaţii. "Am greşit în meciul trecut cu Steaua, tot el ar fi trebuit să apere. A intrat Albuţ, a fost o mare presiune, el nici nu avea meciuri jucate. Am încredere că Tătăruşanu va da totul, n-am niciun dubiu în privinţa seriozităţii lui", a afirmat Sabău.
Tehnicianul nu se va putea baza în meciul cu Steaua pe Radu Mărginean, care este în continuare accidentat, în timp ce Silvăşan a suferit o contuzie şi este incert.
Meciul Steaua-Gloria Bistriţa, din etapa a 22-a a Ligii I, se va disputa sâmbătă, de la ora 18:30, pe stadionul Steaua din Bucureşti. În meciul tur, partida s-a terminat la egalitate, scor 2-2



















































