FOTBAL. Rădoi: "Trebuie să câştigăm meciul cu Austria, altfel ne facem de râs"
0Fotbalistul Mirel Rădoi a declarat că naţionala României trebuie să câştige meciul de miercuri, cu Austria, pentru a nu se face de râs în preliminariile Cupei Mondiale din 2010.
''Meciul cu Austria trebuie să-l câştigăm, pentru că altfel ne vom face de râs în grupă, vom termina jos în clasament. Jucăm în echipă, pierdem toţi, câştigăm toţi. Dacă eram la şah, poate mutam eu un pion greşit'', a declarat Rădoi după partida cu Serbia, de la Constanţa. Rădoi a mai spus că ''nu e normal să comentăm dacă a fost ofsaid la golul trei al sârbilor sau dacă trebuia să se acorde un penalty pentru noi. Trebuia să ne vedem de joc, de ce am pregătit înainte, asta aveam de făcut''.























































