FOTBAL: Pele crede că Di Stefano a fost mai bun decât Maradona
0
Legendarul fotbalist brazilian Pele, aflat într-o vizită la Madrid, a declarat că, după părerea sa, Alfredo Di Stefano, actualul preşedinte de onoare al clubului Real Madrid, a fost un jucător mai bun decât Diego Maradona.
'Oamenii mă compară mereu cu Maradona. După părerea mea, Di Stefano a fost mai bun. Maradona a fost un mare jucător, însă nu lovea bine mingea cu dreptul şi nu ştia să marcheze cu capul. Unicul gol important înscris de el cu capul a fost, de fapt, marcat cu mâna (în meciul dintre Argentina şi Anglia, la CM din 1986 - n.red)', a precizat Pele, în cadrul unui eveniment organizat de banca Santander.
Atacantul brazilian a dezvăluit, totodată, că a fost foarte aproape de a semna pentru Real Madrid, însă a preferat să rămână la FC Santos. 'Nu am jucat în Europa deoarece mă simţeam bine la Santos. Am avut multe oferte interesate şi puteam să vin împreună cu Didi la Real, însă nu am vrut să plec', a mai spus Pele.
Starul brazilian şi-a amintit, cu emoţie, de cel de-al 1000-lea gol din cariera sa, pe care l-a înscris din penalty. 'Toată Brazilia aştepta clipa sa. Când am aşezat mingea la punctul cu var, spectatorii de pe Maracana au început să strige: +Pele, Pele+, iar în acel moment au început să-mi tremure picioarele, însă am reuşit până la urmă să înscriu', a povestit 'Regele'.























































