FOTBAL: Mourinho: "Inter a fost mai bună. Lazio s-a apărat şi a avut noroc" | adevarul.ro

FOTBAL: Mourinho: "Inter a fost mai bună. Lazio s-a apărat şi a avut noroc"

Publicat:
Ultima actualizare:
0
FOTBAL: Mourinho: "Inter a fost mai bună. Lazio s-a apărat şi a avut noroc"
FOTBAL: Mourinho: "Inter a fost mai bună. Lazio s-a apărat şi a avut noroc"

Tehnicianul lui Inter Milano, Jose Mourinho, a declarat după înfrângerea cu Lazio, scor 1-2, din Supercupa Italiei, că este mulţumit de jocul echipei sale, care "a atacat în permanenţă" şi ar fi trebuit să câştige trofeul dacă nu era privată de şansă, informează Corriere dello Sport.

"Lazio a rămas cu bucuria victoriei, iar noi cu liniştea că avem o echipă cu un potenţial uriaş. Sunt foarte satisfăcut de maniera în care s-au exprimat elevii mei. Am atacat în permanenţă, am avut 12 sau 14 ocazii mari de a marca, iar rezultatul este injust. Adversarul s-a apărat în majoritatea timului şi au avut noroc la prima reuşită. Ambele părţi au dat totul în teren, şi, repet, sunt mulţumit că am o echipă de viitor", a spus antrenorul portughez al campioanei din Serie A.

Lazio Roma a învins, sâmbătă, la Beijing, pe Inter Milano, scor 2-1, şi a cucerit pentru a treia oară în istorie Supercupa Italie. La învingători, Ştefan Radu a luat loc pe banca de rezerve, în timp ce la învinşi, Cristian Chivu, a fost integralist.

Pentru câştigătoarea Cupei Italiei au marcat mijlocaşul brazilian Matuzalem (63) şi atacantul Tomasso Rocchi (66), în timp ce pentru gruparea milaneză a punctat internaţionalul camerunez Samuel Eto'o (78), aflat la prima sa reuşită într-un meci oficial după transferul de la FC Barcelona.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite