FOTBAL: Lovin s-a înţeles cu echipa germană Munchen 1860

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mijlocaşul stelist Florin Lovin ar putea evolua în sezonul viitor la echipa germană Munchen 1860, susţine Dumitru Sechelariu, preşedintele de onoare al FCM Bacău, club care îl deţine pe jucător în copropietate.

Preşedintele de onoare al grupări FCM Bacău, Dumitru Sechelariu, a declarat, sâmbătă, că mijlocaşul stelist Florin Lovin a ajuns la un acord cu gruparea din Liga a II-a germană, Munchen 1860, iar în urma acestei tranzacţii gruparea moldoveană va primi 500.000 de euro.

"Am vorbit cu Argăseală şi mi-a spus că Lovin s-a înţeles cu Munchen 1860. Nu ştiu care e suma pe care s-a efectuat transferul, dar ştiu că FCM Bacău va primi 500.000 de euro. Acum, ciobanul europarlamentar (n.r. aluzie la Gigi Becali, care a devenit recent europarlamentar) va trebui să dea banii", a spus Dumitru Sechelariu, pentru Newsin.

Lovin este deţinut în coproprietate de Steaua şi FCM Bacău. La un transfer în străinătate, clubul din Bacău trebuie să primească 500.000 de euro, indiferent de suma pe care se va transfera jucătorul.
 

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite