FOTBAL: Hizo, mulţumit de evoluţia rapidiştilor în meciul cu Alba Iulia
0
Antrenorul Rapidului, Viorel Hizo, a declarat, vineri, după victoria cu Unirea Alba Iulia, scor 2-0, că este mulţumit de evoluţia echipei sale, care a dominat clar partida pe toată durata celor 90 de minute, şi a ţinut să-i remarce pe Răduţă, Straton, Păun şi Ioniţă.
"Sunt bucuros de felul în care am jucat în această seară, nu s-a pus niciun moment problema învingătoarei din acest meci. Sunt fericit că în sfârşit au marcat şi atacanţii noştri chiar dacă am irosit uşor unele ocazii", a spus Hizo.
Tehnicianul e foarte mulţumit şi de jucătorii tineri trimişi pe teren în acest meci, mai ales de Răduţă, autorul golurilor victoriei, dar pe care îl atenţionează că trebuie să rămână modest. "Răduţă a jucat foarte bine, dar pentu el va urma o săptămână grea, chiar decisivă. Va trebui să îşi gestioneze bine relaţia cu mass-media pentru că altfel ar putea să o ia razna din cauza mediatizării. De asemenea, remarc evoluţia lui Straton, care a căpătat multă încredere după acest meci, dar şi a lui Păun, de care sunt la fel de mulţumit. Am putut să îş remarc şi pe Ioniţă pentru a se obişnui cu jocurile din Liga I", a opinat acesta.
Hizo a explicat şi evoluţia mai slabă a lui Juliano Spadacio, dar şi motivul înlocuirii lui Ovidiu Herea la pauză. "Spadacio are unele probleme la picior, la fel ca şi Costin Lazăr, însă este un fotbalist foarte ambiţios şi chiar accidentat nu poate să stea pe tuşă. Îşi doreşte să joace meci de meci şi nu îl pot opri pentru că nu am ce să îi reproşez. În schimb, Herea nu înţelege ce vreau de la el. M-a deranjat faptul că nu a centrat din prima şi tot timpul vrea să mai întoarcă o dată adversarul şi ne încetineşte acţiunile de atac".
NewsIn























































