FOTBAL: Elinton Andrade e onorat ca a ajuns la Olympique Marseille

Fostul portar al Rapidului, Elinton Andrade, a declarat, miercuri, cu ocazia prezentării oficiale la Olympique Marseille, că este onorat să evolueze pentru vicecampioana Franţei şi îşi doreşte să îşi ajute cât mai mult echipa, chiar dacă va fi rezerva lui Steve Mandanda.
"Este o mare oportunitate, am lucrat şi până acum numai cu portari excepţionali, atât la Flamengo, când am fost coleg cu Julio Cesar, cât şi la Bucureşti. Nu mă grăbesc, dacă antrenorul va avea nevoie de mine, voi fi acolo. Pentru mine şi familia mea este o mare onoare să ajung la Marseille. Voi face tot posibilul să îl ajut pe Mandanda, care e numărul unu, dar am ambiţie şi vreau să joc", a spus Andrade, care va purta la noua sa echipă tricoul cu numărul 40.
Antrenorul lui Marseille, fostul internaţional Didier Deschamps, s-a declarat mulţumit de calităţile portarului transferat de la Rapid în schimbul a 200.000 de euro. "Are foarte multă experienţă, a fost titular la echipa din Bucureşti, nu se teme de presiune. Are multe calităţi, dar va avea nevoie de timp pentru a se adapta şi pentru a învăţa limba. Am adunat multe informaţii despre el, e un portar bun, îl va ajută pe Mandanda. Marseille va fi o adevărată provocare pentru cariera sa", l-a caracterizat Deschamps pe Andrade.
Portarul brazilian Elinton Andrade, transferat de la Rapid Bucureşti, a fost prezentat oficial, miercuri, la formaţia franceză Olympique Marseille, cu care a semnat un contract valabil un sezon, cu opţiune de prelungire pe încă unul.




















































