FOTBAL: Dinamo a fost sancţionată din cauza fanilor

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Clubul Dinamo a fost sancţionat cu o amendă în valoare de 50.000 de lei de Jandarmeria Bucureşti, pentru că la jocul cu FC Braşov, din etapa a 33-a a Ligii I, a permis suporterilor afişarea de bannere cu caracter obscen, se arată, marţi, într-un comunicat al forţelor de ordine.

Jandarmeria a mai dat 6 amenzi în valoare de 200 de lei unor suporteri dinamovişti şi a dispus interzicerea accesului acestora la manifestări sportive pentru un an, deoarace au provocat şi au participat la scandaluri în locuri publice, ei fiind implicaţi într-un conflict cu forţele de ordine la finalul partidei cu FC Braşov. De asemenea, un alt fan al alb-roşiilor a primit o amendă de 150 de lei pentru că a înjurat jandarmii prezenţi la stadionul Dinamo.

Nici meciul dintre FC Timişoara şi Unirea Urziceni, tot din etapa a 33-a a Ligii I, nu a fost lipsit de incidente, în timpul şi după finalul acestuia fiind aplicate 12 sancţiuni contravenţionale. Astfel, un suporter a fost amendat cu 250 de lei pentru că a încercat să intre pe stadion în stare de ebrietate, în timp ce un altul a primit 100 de lei amendă pentru că a aruncat cu o sticlă de plastic spre o maşină a unui jucător timişorean. Doi suporteri au primit 200 de lei amendă şi un altul 700 de lei pentru că au înjurat forţele de ordine, iar alţi doi susţinători ai bănăţenilor au primit doar un avertisment scris pentru că au consumat băuturi alcoolice în preajma stadionului. Nu la fel de norocoase au fost alte 5 persoane, 3 dintre ele fiind amendate cu 100 de lei şi două cu câte 200 de lei, tot pentru consum de alcool în jurul arenei Dan Păltinişanu.

Înainte de jocul FC Vaslui-Rapid, un suporter al moldovenilor a fost depistat la intrarea în stadion cu materiale pirotehnice şi i s-a întocmit dosar penal pentru deţinerea fără drept a acestui tip de materiale. De asemenea, un alt fan al vasluienilor a fost sancţionat cu 750 de lei şi i se va interzice accesul la manifestările sportive pentru 6 luni, deoarece a încercat să escaladeze gardul ce separă tribunele de terenul de joc.

De asemenea, înaintea meciurilor Poli Iaşi-Gloria Buzău şi Farul Constanţa-Gaz Metan Mediaş, doi spectatori au fost reţinuţi la intrarea în stadioane pentru că aveau asupra lor materiale pirotehnice, celor doi urmând să li se întocmească dosar penal.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite