FOTBAL: Cristian Mincă s-a prezentat din nou la DNA
0Preşedintele clubului FC Argeş, Cristian Mincă, cercetat în dosarul corupţiei din fotbal, s-a prezentat marţi dimineaţă la sediul DNA Piteşti.
Mincă a venit însoţit de cele două avocate ale sale şi a intrat imediat în sediul DNA.
Preşedintele FC Argeş s-a prezentat în faţa procurorilor anticorupţie la o zi după ce finanţatorului echipei piteştene, Cornel Penescu, arestat preventiv în dosarul corupţiei din fotbal, i s-a adus la cunoştinţă că este cercetat şi pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat.
Din acest grup ar face parte, conform unor informaţii neconfirmate oficial, preşedintele FC Argeş, Cristian Mincă, administratorul clubului piteştean şi al firmei PIC, Gheorghiţă Pieca, precum şi fostul director general al firmei PIC, Liviu Făcăleaţă, acesta din urmă aflat şi el în arest preventiv.
De altfel, noua acuzaţie de constituire a unui grup infracţional organizat a fost menţionată de procurorul de şedinţă pe 29 mai, la Curtea de Apel Piteşti, care a respins cererea de eliberare pe cauţiune depusă de avocaţii finanţatorului echipei FC Argeş.
"Inculpatul nu poate fi pus în libertate, fiind încadrat la articolul 7 din Legea 39/2003, conform căruia iniţierea unui grup infracţional organizat sau sprijinirea, sub orice formă, a unui grup infracţional organizat este o infracţiune foarte gravă şi se pedepseşte cu închisoarea de la 5 la 20 de ani", a susţinut procurorul de şedinţă.
Cristian Mincă a mai fost audiat de procurorii DNA, ultima dată pe 28 mai, când a fost audiat şi directorul pentru relaţii internaţionale al FRF, Florin Prunea.
Prunea a fost pus sub învinuire pentru luare de mită şi trafic de influenţă, fiind acuzat că ar fi intervenit în favoarea finanţatorului echipei FC Argeş, Cornel Penescu, pe lângă organisme ale FRF. În cazul lui Mincă, acuzaţiile se referă la infracţiunea de dare de mită.
Potrivit unui referat al procurorilor DNA, apărut în presă pe 15 mai, 'inculpatul Penescu Gheorghe Cornel a oferit, prin intermediul lui Mincă Cristian, preşedinte al clubului de fotbal FC Argeş Piteşti, în datele de 30.09.2008 şi 21.10.2008, numitului Prunea Florian, suma de 2.000 USD pentru ca acesta să intervină la Comisia de Disciplină din cadrul Federaţiei Române de Fotbal pentru a nu fi sancţionat pentru o abatere, iar la data de 03.11.2008, prin acelaşi Mincă Cristian a oferit numitului Prunea Florian suma de 10.000 USD pentru ca acesta să intervină la Comisia de Apel din cadrul Federaţiei Române de Fotbal, în vederea anulării sau reducerii sancţiunii de 300.000 de lei primite de inculpat'.
Din acelaşi document reiese că Penescu ar fi dat diferite sume de bani, prin intermediul omului său de încredere, Liviu Făcăleaţă, mai multor arbitri, pentru a favoriza echipa FC Argeş.
"Inculpatul Penescu Gheorghe Cornel, în afara arbitrilor cărora le-a remis sume de bani prin intermediul inculpatului Făcăleaţă Liviu Ilie, menţionaţi în rezoluţia de începere a urmăririi penale din data de 13.04.2009 (Marcel Lică, Sorin Corpodean, Marcel Savaniu şi Aurelian Bogaciu - n.r.), a mai dat sume de bani, prin acelaşi inculpat, arbitrilor Caia Sorin Cristian, Danşa Laurenţiu Liviu, Tripa Claudiu, Toderici Mircea, Martiş Marius Marian şi Dan Cristian Lucian, iar inculpatului Ivan Ionel i-a oferit suma de 5.000 dolari", se mai arată în documentul citat.
În dosarul corupţiei din fotbal se află în arest preventiv finanţatorul echipei FC Argeş, Cornel Penescu şi directorul societăţii PIC, Liviu Făcăleaţă, cercetaţi pentru dare de mită, precum şi fostul preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor, Gheorghe Constantin şi fostul director al Inspectoratului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Piteşti, Cristian Libertatu, cercetaţi pentru luare de mită.
Alţi cinci arestaţi preventiv - observatorul federal Marcel Lică şi arbitrii Sorin Corpodean, Marcel Savaniu şi Aurelian Bogaciu, cercetaţi tot pentru luare de mită, precum şi administratorul FC Argeş, Gheorghiţă Pieca, cercetat pentru complicitate la dare de mită - au fost deja puşi în libertate.























































