FOTBAL: Bordeaux şi Vannes s-au calificat în finala Cupei Ligii Franţei
0Echipele Girondins Bordeaux şi Vannes (liga a doua), s-au calificat, ieri, în finala Cupei Ligii Franţei, care va avea loc la 25 aprilie, pe Stade de France.
Bordeaux a învins, în semifinale, în deplasare, cu scorul de 3-0, formaţia Paris Saint-Germain. Golurile învingătorilor au fost marcate de Bellion (17), Diawara (87) şi Wendel (90).
Vannes a trecut, în deplasare, cu scorul de 4-3 după loviturile de departajare, de echipa OGC Nice. La finalul celor 120 de minute scorul era egal, 1-1.























































