FOTBAL: Beckham se asteapta sa fie criticat de fanii lui LA Galaxy | adevarul.ro

FOTBAL: Beckham se asteapta sa fie criticat de fanii lui LA Galaxy

Publicat:
Ultima actualizare:
0
FOTBAL: Beckham se asteapta sa fie criticat de fanii lui LA Galaxy
FOTBAL: Beckham se asteapta sa fie criticat de fanii lui LA Galaxy

Mijlocaşul englez al formaţiei AC Milan a afirmat într-un interviu că se aşteaptă să fie criticat de suporterii lui LA Galaxy după ce va reveni în Statele Unite, din vară, informează presa italiană.

Beckham este împrumutat la AC Milan până în vară, după ce iniţial cluburile s-au înţeles pentru un împrumut doar de câteva luni. "Sunt sigur că va exista un moment în care voi fi criticat, pentru că lumea nu înţelege de ce am ales să rămân aici până la vară. Oamenii pasionaţi cu adevărat de fotbal ştiu că îmi doresc foarte mult să joc în continuare pentru Anglia şi trebuie să iau unele decizii pentru a juca la Campionatul Mondial", a spus David Beckham.

Mijlocaşul în vârstă de 33 de ani a adăugat că selecţionerul Fabio Capello l-a sfătuit să joace la un nivel cât mai înalt pentru a se menţine în lotul primei reprezentative. "Nimic nu îţi este garantat în viaţă, sunt mulţi jucători tineri care vin din spate şi trebuie să fiu sigur că profit de toate şansele. Iubesc să joc pentru Anglia, voi avea 35 de ani la finalul Mondialului şi nu ştiu ce se va mai întâmpla atunci. Mulţi nu credeau că pot să mai joc într-un campionat puternic", a adăugat fostul căpitan al primei reprezentative a Albionului.

Altfel, David Beckham are şanse să evolueze în meciul cu Siena, după ce la unul dintre antrenamentele de marţi a suferit o uşoară entorsă la gleznă.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite