Formula 1, în spatele safety-carului
Echipele din Marele Circ nu au ajuns la o înţelegere cu Federaţia Internaţională de Automobilism privind sezonul 2010. Reglementările impuse de FIA i-au determinat pe cei de la Ferrari, Red Bull, Renault şi Toyota să ameninţe cu plecarea. Ultima zi de înscriere pentru sezonul viitor este 29 mai.
Lumea Formulei 1 devine din ce în ce mai agitată în afara circuitelor, în birouri, acolo unde Federaţia Internaţională de Automobilism (FIA), pe de o parte, şi echipele, pe de altă parte, încearcă să ajungă la un numitor comun privind sezonul 2010 din Formula 1.
Introducerea plafonului salarial de către FIA, chiar dacă mărit la 45 de milioane de euro de la 35 cât a fost iniţial, nu este pe placul majorităţii echipelor, care consideră că o asemenea decizie ar transforma Formula 1 într-o competiţie de mâna a doua.
Ferrari a mers până la tribunal
Ultima întâlnire dintre Max Mosley, preşedintele Federaţiei Internaţionale şi reprezentanţii echipelor a avut loc vineri însă nu s-a ajuns la nicio concluzie.
„A fost o întrevedere amicală, însă echipele au decis să pună punct discuţiilor pentru a vedea dacă pot veni cu o propunere mai bună privind limitarea bugetului”, a declarat Mosley care se menţine în continuare ferm în ceea ce priveşte reglementările pentru următorul sezon.
Patru echipe din Formula 1 au ameninţat săptămâna trecută că vor părăsi competiţia dacă nu vor avea loc modificări ale acestor reglementări. Ferrari, Toyota, Renault şi Red Bull consideră că nu mai au ce căuta în „Marele Circ” în noile condiţii.
Cel puţin deocamdată Mosley negociază de pe poziţii de forţă şi nu pare afectat de aceste anunţuri ale celor patru echipe. „Unii sugerează că este vorba despre o criză, dar eu nu cred acest lucru”, a declarat Mosley, care a ameninţat că echipele care nu-şi vor depune înscrierile până pe 29 mai, nu vor concura la anul în Formula 1.
„Acest lucru este posibil. Presupun că dacă nu se vor înscrie au alternative mai bune sau îşi încetează activitatea. Se pot oricând duce spre LeMans pentru a concura cu un motor diesel sau la Indianapolis. Totul este posibil”, a mai spus Mosley.
După ce a anunţat că se va retrage, Ferrari a ales calea justiţiei franceze pentru a încerca să forţeze mâna celor de la FIA. Constructorul italian a sesizat judecătorii de la Tribunalul din Paris, în încercarea de a obţine suspendarea punerii în aplicare a noului regulament.
Ferrari solicită, de asemenea, ca judecătorii parizieni să ordone FIA să retragă de pe pagina sa de web modificările proiectate, publicate recent, atât în plan tehnic, cât şi sportiv. Potrivit unuia dintre avocaţii echipei Ferrari, Emmanuel Gaillard, italienii au ales procedura „unui recurs de urgenţă”, ţinând cont de faptul că se apropie data când trebuie înscrise echipele pentru viitorul sezon al Campionatului Mondial de Formula 1.
Echipele încearcă un compromis
După întâlnirea cu Max Mosley de la Paris au existat zvonuri privind o posibilă încercare a echipelor de a ajunge la un compromis. Potrivit site-ului autosport.com, membrii Asociaţiei Echipelor din Formula 1 (FOTA) au organizat o întâlnire separată după discuţiile cu reprezentaţii FIA, însă nu a fost pus la cale niciun plan ferm.
Niciunul dintre directorii team-urilor din F1 prezenţi la această reuniuni nu a dorit să ofere declaraţii la final, cu excepţia lui Stefano Domenicalli, principalul celor de la Ferrari, care însă nu a dezvăluit nimic referitor la discuţii. „Această întâlnire demonstrează că există un grup unit de echipe care negociază cu preşedintele FIA, Max Mosley. E tot ceea ce pot să spun”, a declarat Domenicalli, citat de autosport.com.
Libertate pe bani puţini
La sfârşitul lunii aprilie, FIA a anunţat noul regulament pentru 2010, care oferă echipelor libertate din punct de vedere tehnologic (eleroane faţă şi spate ajustabile, turaţia motoarelor nelimitată, teste nelimitate în afara sezonului, inclusiv în tunele de vânt) cu condiţia să aibă un buget limitat la 40 milioane de lire sterline (45 milioane de euro) pe an.
În buget nu sunt incluse costurile motoarelor, salariile piloţilor, eventualele amenzi şi penalităţi precum şi cheltuielile legate de protocol şi ospitalitate.
Echipele care nu vor respecta această regulă, vor putea să continue cu cheltuielile actuale, însă vor avea reguli mult mai restrictive din punct de vedere tehnologic.





















































