FIFA se interesează de dopajul sangvin
Forul mondial a anunţat că va contacta, săptămâna viitoare, autorităţile spaniole care fac cercetări în legătură cu reţeaua de dopaj sangvin din ciclism, pentru a afla dacă ancheta
Forul mondial a anunţat că va contacta, săptămâna viitoare, autorităţile spaniole care fac cercetări în legătură cu reţeaua de dopaj sangvin din ciclism, pentru a afla dacă ancheta acestora vizează şi fotbalişti. FIFA este însă sceptică în privinţa utilităţii autotransfuziilor de sânge, mai ales că riscul pe care acestea îl implică este prea mare, pentru un beneficiu minim. Până acum, la Cupa Mondială au fost efectuate 288 de controale antidoping, toate având rezultat negativ. În perioada stagiilor de pregătire, la meciurile amicale şi la cele disputate în timpul turneului au fost testaţi, în medie, câte 16 jucători din cei 23 pe care îi are fiecare echipă. Pe plan internaţional, numărul cazurilor de dopaj a scăzut de la 88, în 2004, la 78, în 2005, ceea ce reprezintă doar 0,33 la sută din totalul controalelor efectuate.





















































