Federaţia irakiană de fotbal riscă să fie suspendată de FIFA

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA) a cerut Comitetului Olimpic Irakian să nu dizolve conducerea federaţiei de fotbal, deoarece astfel riscă să fie suspendată din toate competiţiile, informează site-ul oficial al forului mondial.


"FIFA a aflat că oficialii Comitetului Olimpic Irakian au anunţat dizolvarea conducerii Federaţiei Irakiene de Fotbal (IFA). Modul în care s-a luat această decizie nu poate fi acceptat de FIFA, deoarece este în contradicţie cu statutele IFA şi FIFA", se arată într-un comunicat oficial.

Forul mondial de fotbal a ameninţat că, în cazul în care decizia nu va fi anulată în 72 de ore, începând din 16 noiembrie, se va reuni Comitetul de Urgenţă al FIFA pentru a decide o posibilă suspendare a IFA.

"FIFA face încă o dată apel către oficialităţile irakiene să respecte autonomia sportului în general, şi a IFA în particular, iar federaţia să se conducă după statutele sale şi cele ale FIFA", potrivit comunicatului.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite