FCSB, un dezastru previzibil: Doi oameni au știut că echipa se va duce în cap

0
0

FCSB traversează un sezon în care a pornit prost și doar parcursul din preliminariile Conference League, care a trimis echipa în grupele unei competiții UEFA după cinci ani, a ascuns marile probleme pentru o perioadă.

Gigi Becali visa la grupele Ligii Campionilor, acum trei săptămâni. FOTO: Arhiva Adevărul
Gigi Becali visa la grupele Ligii Campionilor, acum trei săptămâni. FOTO: Arhiva Adevărul

Au fost însă și oameni care au spus, răspicat, că FCSB e o echipă incredibil de slabă, după doar câteva partide oficiale. Primul a fost chiar fostul căpitan al roș-albaștrilor, Florin Tănase, ajuns, între timp, în Emirate, la Al-Jazira. Chiar după remiza cu „U“ Cluj (1-1), în prima etapă, mijlocașul a declarat în fața presei: „Multă lume spune că avem cel mai bun lot din România. De unde? Suntem puţini! Avem şi copii“. Pentru această afirmație, Tănase a fost atacat vehement de Mihai Stoica și de Gigi Becali. Această situație a și grăbit plecarea fotbalistului în Emirate.

Marius Șumudică a fost îngrozit după ce a văzut primele meciuri ale FCSB-ului. FOTO: Arhiva Adevărul
Marius Șumudică a fost îngrozit după ce a văzut primele meciuri ale FCSB-ului. FOTO: Arhiva Adevărul

Mult mai vehement însă a fost Marius Șumudică (51 de ani), antrenor la Al-Raed (Arabia Saudită). Înainte de a pleca din România, mai precis pe 23 iulie, Șumi s-a arătat îngrozit de jocul roș-albaștrilor.

FCSB a scăzut drastic faţă de play-off-ul anului trecut, când juca un fotbal destul de bun. Acum exprimarea lor în joc lasă de dorit. M-am crucit! Au fost oameni care au decis transferurile la FCSB. Să mă ierte Dumnezeu, ce jucători au venit... Și acum sunt unii jucători care trebuie să-i pupe picioarele lui Gigi Becali că joacă la FCSB. Pe vremuri, ca să joci la echipele astea, trebuia să fii șmecher, să ai sânge în instalație. Acum, când auzi cine joacă...“, a spus Șumudică.

Prima consecință: Conference League, în plan secund

Revenind la situația actuală de la FCSB, dezastrul din campionat a produs o primă consecință anunțată chiar de patronul echipei. Concret, în cele patru partide rămase de disputat în grupa din Conference League, FCSB va folosi jucătorii de rezervă. Titularii vor fi menajați, în speranța că vor redresa situația în campionat.

În Conference League n-avem ce face. Sută la sută, numai campionatul de acum încolo. Ce să facem?! Nu mă mai interesează așa tare Conference League. Dacă intrăm în play-off la zece puncte diferență (n.r. – de locul 1)... Ar fi cinci înjumătățite, înseamnă că avem o șansă la campionat“, a spus Gigi Becal, la Digi Sport, după 1-2 cu CS U Craiova.

Superliga, etapa a XI-a

Vineri

Voluntari - „U“ Craiova 1948 1-0

Petrolul – Farul 1-3

Sâmbătă

UTA – Hermannstadt 1-2

Sepsi – Botoșani 7-0

Rapid – Mioveni 2-1

Duminică

Universitatea Cluj – Chindia 1-0

CS U Craiova – FCSB 2-1

Luni

FC Argeș – CFR Cluj 0-1

Clasament

1. Farul Constanța 11 7 3 1 22-10 24

2. Rapid 11 8 0 3 12-6 24

3. Hermannstadt 10 6 4 0 15-7 22

4. CFR Cluj 9 6 0 3 16-9 18

5. CS U Craiova 10 5 2 3 13-12 17

6. Petrolul Ploiești 11 5 2 4 11-12 17

7. Sepsi 11 4 4 3 18-8 16

8. UTA 11 4 3 4 11-13 15

9. „U“ Craiova 1948 11 4 2 5 12-11 14

10. FC Argeș 11 4 1 6 9-15 13

11. Voluntari 10 3 3 5 8-11 12

12. Botoșani 10 3 3 4 9-16 12

13. Universitatea Cluj 11 2 4 5 7-11 10

14. FCSB 9 1 5 3 11-15 8

15. Mioveni 11 1 3 7 6-16 6

16. Chindia Târgoviște 10 0 3 7 10-18 3

La finalul celor 30 de etape din sezonul regulat, locurile 1-6 vor merge în play-off, iar locurile 7-16 vor juca în play-out.

Mai multe - Sport

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite