FCSB - Dinamo, finala pentru Conference League. Meciul este programat vineri, pe Stadionul Arcul de Triumf

0
Publicat:

FCSB o va înfrunta pe Dinamo București în barajul pentru Conference League la fotbal, după ce a învins-o pe FC Botoșani cu scorul de 4-3 (1-1, 3-3), după prelungiri, duminică seara, pe Stadionul Steaua, în barajul din play-out pentru competiția continentală.

Octavian Popescu a marcat decisiv  FOTO Facebook
Octavian Popescu a marcat decisiv FOTO Facebook

FCSB a fost condusă cu 1-0, a avut apoi 3-1, dar a fost egalată in extremis, câștigând după prelungiri.

Sebastian Mailat (14) a deschis scorul, pe contraatac, după ce a fost lansat de Zoran Mitrov.

FCSB a reușit să egaleze relativ repede, după ce portarul Anestis s-a remarcat la șutul lui Juri Cisotti (19), marcând prin Joao Paulo (20), care a pătruns pe centru și a șutat de la 17 metri.

Oaspeții au fost mai aproape de gol în prima repriză, Mailat ratând singur cu portarul Târnovanu (25), care s-a remarcat și la cornerul executat cu efect de Hervin Ongenda (30).

După pauză, Mihai Toma (50) și Cisotti (52) au ratat singuri cu Anestis, după care fundașul camerunez Joyskim Dawa (53) a marcat cu capul împotriva fostei sale formații, la executat de Octavian Popescu.

Darius Olaru (56) a avut un șut bun, dar Anestis a respins, iar FCSB s-a desprins prin golul lui Florin Tănase (69), din penalty, după un henț comis în careu de Mailat și sesizat de arbitrajul video.

Oaspeții nu au cedat și au primit penalty pentru un henț comis de Risto Radunovic (77), iar Mailat a redus ecartul. În min. 90+4, Ștefan Bodișteanu a executat un corner, iar ucraineanul Mikola Kovtaliuk a marcat cu o lovitură de cap, trimițând meciul în prelungiri.

Gazdele au controlat jocul în cea mai mare parte a prelungirilor, au avut un șut bun al lui Toma (104), respins de Anestis, iar Octavian Popescu (107) a marcat golul victoriei, după ce a slalomat în careu și a șutat la colțul lung.

Meciul a consemna debutul antrenorului Marius Baciu la FCSB.

Barajul pentru calificarea în preliminariile Conference League se va disputa vineri, 29 mai, pe Stadionul Arcul de Triumf, de la ora 20:30.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite