Video Barajele abandonate care sufocă râurile României. Peste 600 de bariere inutile au fost demolate pe râurile Europei, în 2025

Sute de baraje mici, praguri și stăvilare construite pe râurile din România au rămas fără utilitate, după dispariția vechilor amenajări industriale, piscicole sau agricole. Unele au devenit obstacole pentru cursurile de apă. În Europa, peste 600 de astfel de bariere au fost eliminate în 2025.

Barajul de la Govâjdia. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL

O mulțime de baraje mici din România au rămas fără utilitate de-a lungul timpului, după decenii în care au fost folosite pentru regularizarea apelor, ca parte a unor amenajări piscicole sau industriale, pentru mori, iazuri, prize de apă sau centrale electrice locale.

Barajul uitat al Hunedoarei

Vechile bariere construite pe cursul unor râuri au fost abandonate și s-au degradat, iar în jurul lor peisajul s-a schimbat odată cu acumularea aluviunilor și a deșeurilor și cu creșterea vegetației.

În Centrul Vechi al Hunedoarei, un prag de beton construit la începutul anilor ’50 pentru priza de apă a fostului combinat siderurgic formează o treaptă de peste doi metri pe râul Cerna, dificil de traversat în susul apei de pești.

Fostul baraj și-a pierdut importanța începând din anii ’60, când pe valea Cernei, la zece kilometri de Hunedoara, în amonte, a fost construit barajul Cinciș-Cerna, un „arc” de beton cu o înălțime de aproape 50 de metri și o lungime de 220 de metri, care stăvilește apele Lacului Cinciș. Scos din uz de mai multe decenii, vechiul dig din Centrul Vechi a rămas abandonat.

„Am văzut păstrăvi sărind peste acest prag. Totuși, ar trebui demolat, pentru că nu își mai are rostul”, spune un localnic din Hunedoara.

În apropiere de dig, mai multe construcții industriale, bazine de apă, conducte, o fostă stație de pompe și canale, toate ruinate, au făcut parte din captarea de apă a uzinelor, locul unde apa râului Cerna era filtrată înainte de a fi folosită în secțiile combinatului. Zona de pe malul Cernei a fost îngrădită, iar vegetația a cuprins fostele instalații, însă deșeurile aduse de Cerna sau aruncate de oameni continuă să se adune pe apă, la vechiul baraj.

Baraje scoase din uz, ocupate de aluviuni și gunoaie

Râurile Cerna și Zlaști se unesc la poalele Castelului Corvinilor din Hunedoara și au fost folosite de peste un secol pentru alimentarea uzinelor siderurgice.

Pe Zlaști, tot în Hunedoara, se afla unul dintre cele mai vechi baraje hidrotehnice din România, ridicat în secolul al XIX-lea și ruinat de jumătate de secol, împreună cu centrala electrică din vecinătatea sa. Vechiul său lac, altădată folosit și ca loc de scăldat de localnici, este acoperit de aluviuni și deșeuri aduse de apă. Instalațiile și clapetele sale metalice au fost furate, astfel că barajul și-a pierdut demult utilitatea.

Pe valea Govâjdiei, un alt afluent al Cernei, un alt baraj hidrotehnic a funcționat din primii ani ai secolului XX, în apropierea Furnalului de la Govâjdia. Stăvilarul a fost construit odată cu prima hidrocentrală industrială din Ardeal, înființată la începutul anilor 1900 la Cățănaș și situată la circa cinci kilometri în aval de dig și la zece kilometri de Hunedoara.

Uzina era dotată cu turbine Voith fabricate în 1909, la Sankt Pölten, în Austria, care puneau în funcțiune două generatoare cu o putere instalată de până la 500 kW. A funcționat până în anii 2000 și asigura energia pentru așezările din zona Govâjdiei, Ghelariului și Hunedoarei, pentru exploatările miniere din împrejurimi și chiar pentru Uzinele de Fier din Hunedoara.

Barajul și stația electrică de la Cățănaș au fost legate printr-o conductă de peste patru kilometri, folosită ca aducțiune. În anii 2000, fosta hidrocentrală a fost dezafectată, iar barajul a rămas în conservare, însă, cu timpul, au dispărut multe dintre componentele sale metalice.

„Acest baraj era foarte util în trecut, pentru a preveni inundațiile și acumularea de aluviuni pe râu. Mai sus de Furnalul de la Govâjdia se afla halda carierei de la Crăciuneasa, din care se deversau reziduuri în râu. Aluviunile ajungeau până la baraj, care era adesea curățat”, își amintea un localnic.

După ce a fost părăsit, barajul nu a mai putut preveni inundațiile, care au continuat să facă pagube în satele de pe Valea Govâjdiei. La fel ca și în alte locuri din România, autoritățile nu putut avea grijă de astfel de baraje, după dezafectare, dar nici nu au renunțat la el.

În schimb, în ultimii ani, în Europa Occidentală s-a devzoltat o mișcare tot mai amplă pentru înlăturarea barajelor vechi și inutile, cu scopul de a îmbunătăți sănătatea râurilor și fauna acestora, iar demersul a stârnit dezbateri și în România.

Peste 600 de bariere eliminate de pe râuri

Mișcarea de eliminare a barajelor inutile de pe râurile din Europa a doborât un nou record în 2025, potrivit organizației internaționale Wetlands International Europe, specializată în protejarea și refacerea zonelor umede: mlaștini, lunci, delte, turbării, lacuri, râuri și ecosisteme de apă dulce. Raportul publicat la 21 mai 2026 de Wetlands International Europe arată că, în 2025, au fost eliminate 603 bariere de pe râuri.

„Acest efort fără precedent a reconectat peste 3.740 de kilometri de râuri pe continent, consolidând reziliența climatică, securitatea apei și a hranei, biodiversitatea și accelerând refacerea ecosistemelor de apă dulce”, notează autorii raportului Dam Removal Europe 2025 („Eliminarea barajelor din Europa 2025”).

Potrivit organizației, pentru al cincilea an consecutiv, a fost stabilit un nou record, depășind cu 11% precedentul maxim, de 542 de eliminări în 2024.

„Succesul mișcării de eliminare a barajelor se bazează pe recunoașterea tot mai largă a faptului că râurile sănătoase sunt infrastructură naturală esențială — sisteme vii care oferă protecție împotriva inundațiilor, siguranță a apei, biodiversitate și reziliență climatică. Oamenii înțeleg tot mai mult că barajele depășite nu trebuie să rămână pentru totdeauna: ele pot — și ar trebui — să fie eliminate pentru a reface râurile și pentru a aduce beneficii oamenilor, naturii și climei”, a declarat Chris Baker, directorul Wetlands International Europe.

Mișcarea de demolare a barajelor inutile a început să fie contorizată la nivel european în 2020, când au fost eliminate primele circa 100 de bariere. Până în 2025, 29 de state au demolat baraje și praguri de apă considerate inutile. Anul trecut, în Suedia au fost dezafectate 173 de bariere, aceasta fiind urmată de Finlanda și Spania, fiecare cu peste 100 de eliminări.

„Majoritatea barierelor eliminate în 2025 au fost structuri mici și depășite, precum podețe și praguri. Aceste eliminări sunt adesea foarte eficiente din punctul de vedere al costurilor și, atunci când sunt realizate la scară largă, aduc beneficii cumulative substanțiale. Suedia, în special, a eliminat mai multe baraje de lemn, moștenire a îndelungatei sale istorii de exploatare forestieră la scară industrială, perioadă în care multe râuri au fost canalizate și barate pentru a permite plutăritul buștenilor în aval”, notează organizația.

Râurile fragmentate ale Europei

Aceasta mai arată că râurile Europei rămân puternic fragmentate, cu peste 1,2 milioane de bariere — inclusiv baraje, praguri și podețe — care perturbă procesele naturale. Multe dintre aceste structuri sunt depășite, dar continuă să blocheze curgerea apei, a sedimentelor și a nutrienților și împiedică deplasarea speciilor.

Această fragmentare contribuie semnificativ la degradarea ecosistemelor și a avut un rol major în declinul dramatic al biodiversității de apă dulce: 42% dintre speciile de pești de apă dulce din Europa sunt clasificate ca amenințate cu dispariția, potrivit unui raport recent al Comisiei Europene, citat de Wetlands International Europe.

Organizația amintește și de Legea UE privind refacerea naturii, intrată în vigoare în 2024, care include ținta de a readuce cel puțin 25.000 de kilometri de râuri la o stare de curgere liberă până în 2030, eliminarea barierelor fiind unul dintre cele mai eficiente instrumente pentru atingerea acestei ținte.

Numărul țărilor în care, în ultimii ani, autoritățile au demolat bariere de pe râuri a ajuns la 29, însă, în România, propunerea de eliminare a unor astfel de construcții a stârnit controverse, în urma interpretărilor care i-au fost atribuite.

Atât Ministerul Energiei, cât și Administrația Națională „Apele Române” au oferit explicații după ce, în spațiul public, au fost promovate informații potrivit cărora directivele europene ar impune desființarea barajelor mari, lucru negat de autorități.

„În spațiul public sunt vehiculate informații potrivit cărora o directivă europeană ar impune desființarea barajelor, fiind invocată cifra de aproximativ 1.200.000 de «bariere» existente în Europa. Subliniem ferm că acest termen nu se referă la baraje mari sau strategice, ca Porțile de Fier, Izvorul Muntelui-Bicaz, Vidraru, Paltinu sau alte baraje mari, de importanță națională. «Barierele» reprezintă, în principal, lucrări hidrotehnice minore, vechi și degradate, fără utilitate pentru societate, precum praguri transversale mici, stăvilare vechi, podețe, praguri de fund, amenajări piscicole sau alte obstacole locale, adesea nefuncționale ori abandonate”, informa Administrația Națională „Apele Române”.

Ce stăvilare ar putea fi demolate

Reprezentanții instituției susțin că discuția nu viza demolarea barajelor importante, ci intervenții asupra unor structuri mici, degradate sau fără utilitate actuală. În cele mai multe cazuri, soluțiile ar urma să fie de adaptare prin reprofilări sau amenajarea unor pante line ori pasaje pentru pești, iar dezafectarea ar fi luată în calcul doar în cazuri punctuale.

Autoritățile au mai precizat că nu există o listă impusă de Uniunea Europeană cu baraje din România care ar trebui demolate, deciziile fiind luate potrivit legislației naționale și normativului NTLH-033, din 2025, cu privire la trecerea în conservare, postutilizarea sau abandonarea barajelor.

Nevoia unei astfel de proceduri s-a născut din realitatea anilor 2000, când sute de baraje mici, multe ridicate pe vremea fostelor CAP-uri și IAS-uri, au rămas complet abandonate după privatizări, falimente și schimbări de proprietari, amintea, pe pagina sa de Facebook, Gabriel Musteață, specialist la Apele Române.

„Practic erau ale nimănui, nu aveau nici apărare, nici exploatare și nici responsabil. Deci erau acele baraje mici, cu rol modest: irigații locale, iazuri piscicole, utilități sezoniere. Barajele fără noroc, mici și nesemnificative cum le-au considerat unii, pot pune în pericol oameni, case, drumuri. De aici vine procedura: dacă ai un baraj, indiferent de importanța lui, nu poți să-l tratezi ca pe o anexă. Trebuie să îl exploatezi în siguranță, să îl monitorizezi, să îl întreții, iar dacă vrei să renunți, nu poți s-o faci dând din umeri. Trebuie să demonstrezi că ai luat toate măsurile ca să nu fie un risc pentru comunitate”, nota acesta.

România are peste 2000 de baraje

Peste 2.000 de baraje au fost construite în ultimele trei secole pe teritoriul României, iar dintre acestea mai puțin de 200 sunt considerate de importanță excepțională sau deosebită (încadrate în categoriile A și B), restul fiind clasate ca având o importanță normală sau redusă.

„În prezent, Administrația Națională «Apele Române» administrează 82 de baraje importante și 329 de baraje de mai mică importanță. Hidroelectrica S.A. administrează 99 de baraje importante, iar peste 1.500 de baraje mici, de importanță locală, aparțin autorităților locale, societăților comerciale sau persoanelor fizice, realizate în special pentru piscicultură și agrement”, informa, recent, Administrația Națională „Apele Române”.

Cel mai vechi baraj hidrotehnic aflat încă în funcțiune pe teritoriul României a fost construit în jurul anului 1719 la Oravița (județul Caraș-Severin), în Banatul Montan. Atunci, orașul minier se afla în administrația Imperiului Habsburgic, iar autoritățile imperiale au decis reorganizarea zonei și amenajarea unui lac artificial necesar industriei locale.

Lacul din Oravița. Foto: Lacul Mare Oravița, Caraș-Severin, Facebook.

Multe baraje construite începând din secolul al XVIII-lea nu au avut importanță industrială, dar au jucat un rol esențial în prevenirea inundațiilor, regularizarea râurilor și alimentarea cu apă a localităților. Cele mai vechi dintre ele se găsesc în jurul Timișoarei, fiind amenajate la începutul secolului al XVIII-lea, când orașul a fost reclădit din temelii, după planurile urbanistice coordonate de Curtea Imperială de la Viena.