Fără replică în faţa Norvegiei. România, învinsă categoric, a terminat grupa pe locul doi
0România nu a făcut faţă maşinăriei de handbal norvegiene, jucătoarele antrenate de Adrian Vasile fiind învinse categoric cu 33-22. Tricolorele vor porni la drum în Grupa II principală cu 2 puncte.
România era deja calificată dar o posibilă victorie în partida cu Norvegia ar fi făcut-o să pornească lupta în Grupa II principală cu 4 puncte (o remiză îi oferea un start cu 3 puncte). Un succes cu selecţionata Norvegiei însă era ceva foarte greu de realizat, mai ales dacă ne raportăm la bilanţul întâlnirilor dintre cele două echipe, 2 victorii pentru România, 7 pentru adversare. Naţionala antrenată de Adrian Vasile nu a avut nicio şansă în faţa jucătoarelor din Ţara Fiordurilor. Încă din startul partidei, nordicele au luat un avans de 2 goluri, avans pe care l-au mărit până la finalul primei reprize, la pauză tabela arătând o diferenţă de 6 goluri, 17-11. A urmat o repriză a doua trasă parcă la indigo, scorul final fiind 33-22.
• La ultima ediţie a Campionatelor Mondiale, tricolorele s-au clasat pe locul 12.
• România are patru medalii câştigate la turneel finale: aur (1962), argint (1973 şi 2005) şi bronz (2015).
• Naţionala noastră a bifat a 25-a prezenţă la un turneu final mondial, fiind singura naţională care a participat la toate ediţiile.
Rezultate Grupa C
România – Iran 39-11
România – Kazahstan 38-17
Norvegia – România 33-22
Clasament Grupa C
Norvegia 120-49 6 puncte
Romania 99-61 4 puncte
Kazahstan 66-109 2 puncte
Iran 45-111 0 puncte
Cu cine va juca România în Grupa II principală
România îşi cunoaşte toate adversarele din Grupa II principală, prima partidă fiind programată pe 9 decembrie (împotriva Olandei). Alături de Norvegia şi Kazahstan, selecţionata feminină va înfrunta naţionalele Olandei, Suediei şi echipa statului Puerto Rico (care a obţinut o victorie istorică în ultimul meci, a trecut de Uzbekistan cu 30-24). Primele două clasate din cele patru grupe principale se califică în sferturile de finală ale Campionatului Mondial.
Program Grupa II principală
- 9 decembrie: Olanda - România
- 11 decembrie: România - Puerto Rico
- 13 decembrie: Suedia - România
Clasamentul Grupa II principală