„Fălcosul“, criticat public de jucători

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fotbaliştii clujeni susţin că strategia aleasă de Ioan Andone pentru meciul cu Manchester United a fost falimentară. Jucătorii i-au reproşat tactica defensivă.

Ceferiştii au condus cu 1-0 în meciul cu United, au fost egalaţi înainte de pauză, iar în repriza a doua au primit lovitura decisivă. Dincolo de înfrângerea  considerată normală, având în vedere diferenţa de valoare dintre cele două echipe, a nemulţumit jocul campioanei. Şefii din Gruia, Paszkany şi Mureşan, au acuzat mai mult lipsa de şansă şi au preferat să păstreze criticile în „familie". Fotbaliştii însă n-au procedat la fel şi au desfiinţat tactica aleasă de Andone. Gabi Mureşan a fost cel care a dat totul pe faţă, în public, mărturisind după meci: „Trebuia să avem mai mult curaj şi mai multă minte. Am pierdut pe mâna noastră. Nu poţi să joci numai cu mingi lungi, trebuie să ieşi la atac, să joci combinativ. Cu jocul ăsta, nu prindem nici locul trei".

Discursul acid al mijlocaşului a părut surprinzător, însă fotbaliştii CFR-ului şi-au strigat frustrările şi în pauza meciului, atunci cand scorul era 1-1. „Nu ţinem deloc mingea, nu putem să ne apărăm o repriză întreagă. Nu facem nimic dacă dăm mingea în atac, la bătaie", au fost cuvintele lor în faţa lui Andone.

Antrenorul nu a schimbat deloc tactica de apărare şi a preferat să joace şi în repriza a doua în acelaşi stil. N-a durat mult şi golul doi al lui Manchester a venit, pe fondul presiunii şi mai accentuate în terenul ardelenilor. „Am analizat echipa Clujului şi am observat că au un contraatac foarte puternic. În acest meci, noi am reuşit să le blocăm acest contraatac", a spus şi antrenorul englezilor, Sir Alex, dându-le apă la moară celor care au criticat strategia lui Andone.

"Dacă intram cu 1-0 la pauză, ne-am fi organizat şi mai bine defensiv. Accidentarea lui Sougou ne-a dat peste cap.''
Ioan Andone antrenor CFR Cluj

Ameninţarea Van Persie

Clujenii spuneau înaintea jocului că olandezul Van Persie este pericolul principal, iar de ce le-a fost frică n-au scăpat. Atacantul adus de Manchester în această vară de la Arsenal a marcat o „dublă" şi le-a transmis un mesaj ameninţător fundaşilor români de la naţională, cu care se va duela în mai puţin de două săptămâni. „Este foarte greu să ai un adversar precum Van Persie", a mărturisit căpitanul CFR-ului, Ricardo Cadu.

68 la sută a fost posesia mingii pentru Manchester United.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite