Explicaţii în al 12-lea ceas. Mircea Sandu: „Nici Rapid, nici Chiajna nu ar trebui să fie în Liga I“. Dezvăluiri despre meciul de baraj care a fost anulat
0Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, a susţinut luni o conferinţă de presă la Casa Fotbalului, pentru a comenta retrogradarea Rapidului.
„Azi am convocat Comitetul de Urgenţă şi am pus în executare, prin consens, hotărârea TAS-ului. Are două părţi. La ceea ce a decis TAS, există o constatare, după care o decizie. Prima constatare e în 17 iulie şi ne spune foarte clar că, rezum, SC FC Rapid Bucureşti SA nu are licenţă pentru viitoare ediţie a Ligii 1 din România. Totuşi, solicitantul a terminat ediţia trecută pe poziţia a 15-a, retrogradabilă. Din punctul meu de vedere e corect, atât Rapid, cât şi Chiajna neîndeplinind condiţiile pentru a juca în Liga 1. La 2.08, Tribunalul hotărâşte că cererea Concordiei e acceptată. Ordonă FRF să includă Concordia în Liga 1, în locul SC FC Rapid“.
„E logic să aplicăm ce zice TAS, chiar dacă încalcă regulamentul“
„Decizia intră în vigoare începând de astăzi, este logic să punem în aplicare hotărârea TAS. Pe 6 iulie s-a supus la vot şi acum pot să deconspir: singurul vot împotrivă a fost votul meu, argumentat şi de documente. Aici am buletinul de vot şi documentul prin care am votat împotriva propunerii domnului Doru Costin, de a se disputa barajul“.
„S-a greşit când s-a marşat pe 18 echipe“
„Aşadar, am optat împotriva 18 echipe în Liga 1 şi împotriva barajului. Din păcate au fost 7 voturi la 1, majoritatea decide, astfel încât am dat drumul hotărârii aşa cum a fost la data respectivă. Şi azi spun că, nici Rapid, nici Chiajna îndeplinesc condiţiile pentru Liga 1. Rapid nu are licenţă, Chiajna a retrogradat, dar ne supunem deciziei TAS. Rapid urmează, sper, să solicite să se înscrie în Liga 2. TAS a dat o hotărâre care încalcă regulamentele sportive de la noi. Chiajna nu îndeplineşte condiţiile pentru a evolua în Liga 1, fiindcă a retrogradat.Când a cerut campionat cu 18 echipe, Liga a încălcat prevederile statutului şi regulamentului. Liga s-a prevalat de o anexă din statut şi regulament. S-a greşit când s-a marşat pe 18 echipe. TAS nu e Dumnezeu pe pâmânt şi din punctul meu de vedere s-a comis o eroare acum“.
Oficialii lui Rapid au anunţat că vor da în judecată FRF şi vor cere despăgubiri de trei milioane de euro. TAS a decis ca giuleştenii să fie scoşi din primul eşalon românesc, deşi câştigaseră meciul de baraj împotriva celor de la Concordia Chiajna. Echipa ilfoveană a luat locul celei vişinii în Liga I, rezultatele înregistrate până acum fiind anulate.
Ştiri pe aceeaşi temă: