Europa stă cu ochii pe Chivu
Posibilul transfer al internaţionalului român al lui AS Roma, Cristian Chivu, a devenit o adevărată "operaţiune" pentru marile cluburi din Europa. Deşi fotbalistul pare tentat să rămână la
Posibilul transfer al internaţionalului român al lui AS Roma, Cristian Chivu, a devenit o adevărată "operaţiune" pentru marile cluburi din Europa. Deşi fotbalistul pare tentat să rămână la Roma, ziarul "Marca" spune că Real Madrid nu renunţă la român. "Sezonul în Italia se încheie duminică, iar jucătorul dorea ca viitorul său să se rezolve înainte de a pleca în vacanţă. Este clar că transferul la Real nu se va putea încheia până la vară, iar interesul altor cluburi, cum ar fi Manchester United sau FC Barcelona, ar putea afecta operaţiunea. Intenţia românului era de a merge la Madrid, dar mai există şi alte cluburi care îl vor", notează publicaţia spaniolă, care reaminteşte că preţul fotbalistului este de 18 milioane de euro. Joi, Chivu a pierdut a doua finală consecutivă în Cupa Italiei, şi tot în faţa lui Internazionale Milano. Dacă în tur, la Roma, scorul a fost egal, 1-1, în manşa secundă milanezii s-au impus clar, cu scorul de 3-1. Cu numeroase rezerve în formaţia de start, romanii au primit trei goluri într-o oră, din partea lui Cambiaso (6), Cruz (45) şi Martins (66), reuşind să marcheze doar punctul de onoare, prin Nonda (80). Pe lângă pierderea trofeului, fundaşul român s-a ales şi cu o accidentare, el fiind scos de pe teren după numai 12 minute de joc. Chivu a resimţit dureri la muşchii aductori şi va lipsi la partida de duminică, cu AC Milan, din ultima etapă a campionatului.





















































