Eto'o: "Nu mă voi bucura dacă marchez pe Nou Camp"
Marţi, pe Giuseppe Meazza, Inter şi Barcelona se întâlnesc din nou în actualul sezon al Ligii Campionilor, de data aceasta la mijloc fiind o miză mult mai importantă, un loc în finala Ligii. Cele două echipe au mai dat piept în faza grupelor, iar atunci Barca s-a impus cu 2-0 pe "Nou Camp", după un meci nul pe Meazza, dar ambele echipe s-au calificat mai departe.
La fel ca atunci, şi acum toţii ochii vor fi îndreptaţi spre "războiul" de la distanţă între Ibrahimovic şi Eto'o, cei doi atacanţi care au făcut schimb de echipe în această vară. Şi spre Messi, evident.
Intervievat de ziariştii italieni, Eto'o a declarat că nu va sărbători un eventual gol marcat pe "Nou Camp", din respect pentru foştii săi fani, dar o va face în faţa actualilor suporteri.
"Toată lumea spune că e aproape imposibil să o învingi pe Barcelona, dar fiecare meci are o istorie, e diferit. Nimeni nu ştie ce se va întâmpla, aşa că trebuie să sperăm şi să aşteptăm finalul. Acum Barca e imbatabilă, dar o să vedem ce va fi marţi. Dacă voi sărbători un eventual gol? Dacă voi marca pe Meazza o voi face, dar dacă voi înscrie pe Camp Nou, nu", s-a destăinuit atacantul camerunez presei italiene, conform boomsport.





















































