După ce fanii au ameninţat că boicotează Supercupa României, FRF a scăzut preţurile biletelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preţurile piperate ale tichetelor de acces la partida dintre Petrolul şi Steaua din Supercupa României i-au nemulţumit profund pe suporteri, care au ameninţat că boicotează partida. FRF a luat la cunoştinţă poziţia fanilor şi a decis să reducă aceste preţuri.

UPDATE MM Stoica a anunţat pe Facebook că preţurile biletelor pentru suporterii Stelei care vor să vadă pe viu Supercupa României costă 20 sau 30 de lei. "Biletele destinate suporterilor campioanei României la Supercupa vor costa 20 şi 30 de lei. Info legate de cum şi când se vor distribui, zilele următoare."

Iniţial, un bilet la tribuna a 2-a costa 60 de lei, însă ulterior preţul a fost redus cu 20 de lei.
Iată noile preţuri stabilite de FRF după aplicarea discountului:
VIP I - 600 de lei;
VIP II - 400 de lei;
Tribuna I Vest, inelul 3 - 50 de lei (iniţial 60 de lei);
Tribuna a II-a Est, inelele 1 si 2 - 60 de lei (iniţial 100 de lei);
Tribuna a II-a Est, inelul 3 - 40 de lei (iniţial 60 de lei).

La cele două peluze, tichetele vor fi vândute de cele două cluburi implicate în acest meci de Supercupă. Steliştii vor sta la Peluza Nord, iar ploieştenii vor ocupa Peluza Sud. Atât Steaua, cât şi Petrolul vor primi câte 12.700 de bilete. Supercupa României este programată pe 5 iulie, pe Arena Naţională din Bucureşti, începând cu orele 20.45.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite