Dumnezeu cu mila: Germania - România, diseară, la Hamburg. Cifrele nemţilor sunt înfiorătoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicolae Stanciu
Nicolae Stanciu

Mirel Rădoi (40 de ani) a insistat, de la începutul mandatului său la prima reprezentativă, că vrea să imprime echipei un stil ofensiv. Acum însă, cel puţin în confruntarea cu Germania, va fi nevoit să-şi schimbe abordarea tactică.

Pentru că Germania, în mod tradiţional o forţă ofensivă, a redevenit o echipă care înscrie pe bandă, sub comanda lui Hansi Flick. Asta după ce a avut motoarele „gripate“ pe finalul mandatului lui Joachim Löw. 

De altfel, rezultatele nemţilor, luna trecută, cu Flick pe bancă, vorbesc de la sine: 2-0 cu Liechtenstein, 6-0 cu Armenia şi 4-0 cu Islanda! Şi atenţie: armenii, care au fost sfâşiaţi la Stuttgart, luaseră doar două goluri, în primele patru partide din preliminarii, ambele de la România, la Erevan. În rest, defilaseră în grupă, până au dat de o echipă dezlănţuită a Germaniei! Iar eşecul de la Stuttgart a lăsat urme atât de mari în lotul Armeniei, încât jucătorii spaniolului Joaquín Caparrós nu şi-au mai revenit nici pentru următorul meci, în care au pierdut două puncte uriaşe, acasă, cu Liechtenstein (1-1).

Un excelent cunoscător al fotbalului german, având în vedere că trăieşte în această ţară de ani buni, Marcel Răducanu (66 de ani) a avertizat că trebuie să învăţăm ceva din păţania armenilor! Şi să avem grijă ca meciul de vineri cu Germania să nu destabilizeze de tot naţionala României. Tocmai în această idee, fostul internaţional a insistat că folosirea jucătorilor de rezervă, astfel încât titularii să fie odihniţi, luni, în „finala“ pentru locul 2, cu Armenia, e o idee proastă.

Raducanu

„Rădoi trebuie să joace cu cei mai buni jucători pe care îi are la ora asta. E important să nu ne dea multe Germania, pentru că, dacă ne dau patru-cinci, atunci o să fie moralul foarte scăzut şi vă daţi seama că, după trei zile, nu cred că o să-şi revină, ca să dea cu Armenia randamentul necesar“, a explicat Răducanu, într-o intervenţie la Pro X. 

Fostul internaţional, cu 21 de selecţii şi trei goluri sub tricolor, a subliniat că nici nu putem să intrăm pe teren, la Hamburg, băgând „autobaza“, fără nicio preocupare pentru jocul ofensiv. „E foarte important ca naţionala noastră să joace cu mult curaj şi să nu ia multe goluri. Trebuie să le pui şi tu nişte probleme, pentru că nu poţi să stai numai în defensivă. Trebuie să intrăm pe teren şi să dăm totul pentru că, dacă o să stăm prea mult în defensivă, tot o să ne dea gol şi atunci riscăm să ne dea patru-cinci. Din păcate, una peste alta, e greu să spun cum trebuie să joace România, ca să facă un rezultat bun cu Germania. Cert e că ne trebuie curaj“, a adăugat fostul fotbalist al celor de la Borussia Dortmund, în perioada 1982-1988.

„Vrem să facem un meci mare“

Chiar dacă, în mod evident, România porneşte cu a doua şansă pe „Volksparkstadion“, jucătorii lui Rădoi sunt convinşi că pot lăsa o impresie bună. În dialog cu site-ul oficial al federaţiei, fundaşul Andrei Burcă (foto) a avut un discurs similar cu cel al lui Marcel Răducanu, spunând că România trebuie să aibă curaj.

Burca

„Vom încerca să facem un meci mare, să ne dăruim, să fim ambiţioşi şi să încercăm să ieşim cu capul sus de pe teren. În acelaşi timp, trebuie să fim realişti, pentru că Germania e o forţă. Suntem conştienţi că o să ne aştepte o partidă dificilă, împotriva unei echipe de top a lumii, nu doar a Europei.  În acelaşi timp, trebuie să jucăm şi fotbal. Trebuie să mergem încrezători şi să încercăm să obţinem ceva. Vreau ca, la sfârşitul meciului, să ne uităm unii în ochii celorlalţi şi să ştim că am dat totul pe teren“, a spus Burcă.

radoi

Mirel Rădoi, selecţioner România

   

Lotul României

*Portari: Aioani (Farul), H. Moldovan (Rapid), Niţă (Sparta Praga), Vlad (FCSB);

*Fundaşi: Bancu (CS U Craiova), Burcă (CFR), Chiricheş (Sassuolo), Cr. Manea (CFR), Nedelcearu (Crotone), Raţiu (Huesca), Rus (Fehervar), Toşca (Gaziantep);

*Mijlocaşi: Albu (Rapid), Cicâldău (Galatasaray), Cordea (FCSB), I. Hagi (Rangers), R. Marin (Cagliari), Maxim (Gaziantep), Mihăilă (Parma), Mitriţă (PAOK), Moruţan (Galatasaray), Nedelcu (Fortuna Dusseldorf), Stanciu (Slavia Praga);

*Atacanţi: Ivan (CS U Craiova), Keşeru (FCSB), Puşcaş (Reading).

Flick

Hans-Dieter Flick, selecţioner Germania

Lotul Germaniei

*Portari: Neuer (Bayern), Leno (Arsenal), ter Stegen (Barcelona)

*Fundaşi: Rüdiger (Chelsea), Raum (Hoffenheim), Kehrer (PSG), Schlotterbeck (Freiburg), Süle (Bayern), Klostermann (Leipzig), Ginter (Gladbach)

*Mijlocaşi: Kimmich (Bayern), Havertz (Chelsea), Goretzka (Bayern), Wirtz (Leverkusen), Musiala (Bayern), Neuhaus (Gladbach), Hofmann (Gladbach), Müller (Bayern), Reus (Dortmund)

*Atacanţi: Werner (Chelsea), Gnabry (Bayern), Adeyemi (Salzburg), Sané (Bayern).

CM 2022, preliminarii, grupa J

Vineri, ora 21.45

Germania - România

Islanda - Armenia

Liechtenstein - Macedonia de Nord

Clasament

1. Germania 6 5 0 1 17-2 15

2. Armenia 6 3 2 1 7-9 11

3. România 6 3 1 2 9-6 10

4. Macedonia de Nord 6 2 3 1 11-6 9

5. Islanda 6 1 1 4 6-14 4

6. Liechtenstein 6 0 1 5 2-15 1

*Se califică direct la turneul final câştigătoarea din fiecare grupă. Ocupantele locurilor secunde, zece la număr, alături de două naţionale venite din Liga Naţiunilor, vor merge la baraj. Aceste 12 echipe se vor lupta pentru ultimele 3 locuri disponibile pentru Europa la CM 2022.

Programul tricolorilor în grupa J

*Vineri: Germania – România, Volksparkstadion (Hamburg)

*Luni: România – Armenia, Stadion Steaua (Bucureşti)

*11 noiembrie: România – Islanda

*14 noiembrie: Liechtenstein – România

Toate partidele vor fi live pe Pro TV şi Radio România Actualităţi.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite