Drastică, dar şi milostivă. Cum a judecat UEFA alte cazuri de corupţie
0Soarta Stelei îi preocupă pe fanii „roş-albaştrilor”. După ce finanţatorul Becali a fost condamnat cu executare pentru un caz legat de fotbal, Steaua îşi riscă locul în Europa. UEFA este foarte strictă în legătură cu aceste cazuri, iar după condamnarea din instanţele civile, ştampila de “corupţie” cu care s-a ales o poate costa foarte mult. Riscul, în cazul Stelei, este să fie pedepsită pentru ambalaj, deşi pachetul conţine altceva.
Juventus (2006)
Campioană la finalul sezonului, Juventus a fost retrogradată în vara lui 2006, după cazul “Calciopoli”. Pe baza unor înregistrări telefonice, procuratura şi poliţia italiană au scos la iveală o reţea de relaţii între mai mulţi conducători de club şi arbitri, ultimii fiind mituiţi pentru influenţarea rezultatelor unor meciuri. Au existat iniţial sancţiuni pe plan intern, din partea comisiilor abilitate ale federaţiei, care au influenţat poziţia unor echipe în clasament. Capul răutăţilor a fost Juve, dar au fost pedepsite şi alte cluburi mari, precum Milan sau Lazio. Juve n-a mai avut nicio şansă la UEFA, dar forul european a salvat-o pe Milan, care a participat în Liga Campionilor, deşi a pornit din preliminarii. De depunctări a beneficiat şi Roma, care a urcat de pe 5 pe locul 2 şi a jucat şi ea în Liga Campionilor. Interesant este că în acel sezon Liga a fost câştigată de...Milan!
Porto (2008)
Există o oarecare asemănare cu cazul Stelei. În 2008, după ce ieşise campioană, Porto a fost la un pas să plătească scump nişte probleme din sezonul 2003-2004. Un sezon în care oficiali ai “dragonilor”, în frunte cu preşedintele Jorge Costa, au corupt arbitrii cu vacanţe de lux şi serviciile unor prostituate, pentru aranjarea rezultatelor unor partide ale lui Porto. De-a lungul anilor au apărut diverse informaţii, inclusiv autodenunţuri ale unor “fluieraşi”, iar în 2007 liga de fotbal a deschis un proces. În mai 2008, Porto a fost depunctată de către Comisiile de Disciplină interne (în urma depunctării a rămas însă tot pe locul 1), iar Comisia de Disciplină a UEFA a exclus-o din Liga Campionilor. Porto a depus însă memoriu la această decizie şi a avut câştig de cauză la Comisia de Apel, aşa că a participat în Liga Campionilor. De menţionat că, în civil, în 2009, atât Porto cât şi Jorge Costa au fost “albiţi” de către justiţie.
Fenerbahce (2011)
Cel mai grav scandal în fotbalul european după „CalcioPoli”. Şi aici a fost vorba despre o reţea, şi nu de un caz particular. Mai multe echipe din prima ligă, şi nu numai, au aranjat cel puţin 19 meciuri! Unul dintre ele şi cel în urma cărui Fenerbahce a ieşit campioană, din ultima etapă. Echipa din Istanbul a fost, de altfel, cea mai serios implicată în aranjamente, preşedintele Yildirim fiind arestat. Preşedintele federaţiei turce din acel moment (fost vice-preşedinte la Fener) a refuzat însă comparaţiile cu cazul Juventus. Fener n-a fost retrogradată, iar federaţia a încercat să amâne cât mai mult luarea unei decizii. La presiunile UEFA, odată cu apropierea debutului Ligii Campionilor, federaţia turcă a retras-o pe Fenerbahce, în august, din competiţie. În locul ei a participat Trabzonspor, care terminase pe 2.