Dramă la Abu Dhabi: Irina Fetecău a ratat prezenţa pe tabloul principal, deşi a avut trei mingi de meci!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După Sorana Cîrstea (71 WTA), am fost la un pas de a avea o a doua sportivă în turul I, în cel mai important turneu de început de an.

România ar fi trebuit să abordeze competiţia găzduită de Emirate cu trei jucătoare, însă, rând pe rând, Halep (2 WTA) şi Ţig (56 WTA) au renunţat să facă deplasarea în Asia, lăsând-o singură pe Cîrstea. Care va juca, cel mai probabil joi, meciul începutului de an pentru tenisul românesc, după cum „Adevărul“ a explicat aici.

Pânâ atunci, o a doua româncă a fost foarte aproape de a urca şi ea pe tabloul principal de la Abu Dhabi. Vorbim despre Irina Fetecău (309 WTA), o sportivă de 24 de ani.

Ieri, Irina a învins-o pe indianca Riya Bhatia (353 WTA), scor 6-2, 6-1. Iar astăzi, în meciul decisiv pentru intrarea pe tabloul principal, românca a înfruntat-o pe Lucrezia Stefanini (394 WTA). În primul set, Fetecău s-a impus lejer (6-1) şi, chiar dacă l-a cedat pe al doilea (2-6), părea, la un moment dat, că are victoria în buzunar.

În setul decisiv, Irina a condus cu 5-3 şi la 5-4, pe serviciul adversarei, a irosit trei mingi de meci! S-a dovedit a fi momentul psihologic al acestei confruntări, fiindcă apoi s-a ajuns la tiebreak, unde românca a fost învinsă cu 3-7.

Irina e o prezenţă rară în circuitul WTA şi în 2020 a jucat doar 11 partide (6 victorii, 5 înfrângeri). În CV-ul ei figurează două titluri ITF la simplu, cucerite la Nonthaburi (Thailanda), în 2020, şi la Cairo (Egipt), în 2018.

Potrivit datelor oficiale, Fetecău a câştigat doar 65.378 de dolari din tenis şi cea mai bună clasare pe care a avut-o la simplu a fost în februarie 2020, când a ocupat poziţia a 296-a în ierarhia WTA.

După parcursul din preliminariile de la Abu Dhabi, Irina Fetecău va urca până pe locul 303 WTA, în următorul clasament mondial.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite