Dramă în alb-vişiniu: Rapid pierde din nou Liga I. Cristescu explică de ce s-a ajuns aici: „Nimeni nu vrea clubul“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Emil Dică
Emil Dică

Pentru al doilea sezon la rând, bucureştenii câştigă pe teren dreptul de a  evolua în primul eşalon, însă sunt excluşi din cauza situaţiei financiare. Astfel, o echipă cu mii de suporteri nu poate evolua în prima ligă şi va fi înlocuită, foarte probabil, de o grupare, precum FC Clinceni.

În stagiunea trecută, Rapid a terminat pe locul 8 în Liga I, însă a fost retrogradată, fiindcă n-a luat licenţa. Ulterior, giuleştenii au disputat şi un baraj pentru menţinere în primul eşalon pe care l-au câştigat în faţa celor de la Concordia Chiajna. Rezultatul acelui baraj inventat ilegal de FRF a fost anulat însă de Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS).

Acum, bucureştenii tocmai au câştigat meciul cu principala lor contracandidată la promovare, FC Clinceni (2-1), însă, foarte probabil, nu vor fi lăsaţi să evolueze în Liga I. Această situaţie a fost confirmată şi de mijlocaşul Emil Dică. 

Acesta i-a desfiinţat pe Adrian Zamfir şi Nicolae Cristescu, spunând că cei doi conducători sunt principalii vinovaţi pentru drama Rapidului. Totuşi, Cristescu susţine că el şi colegul său au avut numai intenţii bune, atunci când au preluat Rapidul de la George Copos.

„Clubul era la două zile de desfiinţare“

„Anul trecut, în luna mai-iunie, când am preluat Rapidul, echipa era la două zile de desfiinţare, pentru că George Copos ar fi băgat clubul în faliment şi, practic, Rapid nu mai exista. Noi am plecat la drum cu cinci, şase oameni de afaceri care şi-au manifestat dorinţa de veni alături de noi. Ne-am făcut un buget rezonabil pentru liga a doua, iar atunci cînd am semnat ne-am trezit singuri“, a explicat Cristescu la Digi Sport.

„Vom merge la TAS ca să luăm licenţa“

Cristescu susţine că giuleştenii au bugetul necesar pentru a primi licenţa de Liga I, deşi Federaţia i-a respins din cauza restanţelor existente, în valoare de 900.000 de euro, la jucătorii străini care au evoluat, în trecut, la Rapid.

„Bineînţeles că mergem la TAS, nu se pune problema! În afară de cei 850.000 de euro pe care i-am fi luat la promovare, Rapid mai avea de luat 350.000 din transferul lui Ioniţă la Astra, pe care nu i-am luat nici până azi. Mai sunt 700.000 de euro care trebuie luaţi de la firmele lui George Copos, deci era un buget planificat de peste 1,6 milioane de euro. Situaţia Rapidului nu e dezastruoasă în comparaţie cu alte cluburi mult mai bine cotate decât noi. Toate datoriile Rapidului, inclusiv salariile jucătorilor, nu sunt foarte mari“, a adăugat Cristescu.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite