Din ciclul „nu sunt bani la Rapid“. Giuleştenii fac chetă ca să plătească amenzile pentru cartonaşele roşii
0Eliminările de la jocul cu Slobozia îi costă 9.000 de lei pe Moldovan şi Drăghia, care vor face rost de bani într-un mod original.
Portarul Virgil Drăghia şi antrenorul Viorel Moldovan au fost eliminaţi la jocul cu Slobozia, primul pentru un fault din poziţie de ultim apărător, iar celălalt pentru injurii aduse arbitrului Teo Crăciunescu.
Pe lângă suspendările adiacente, fiecare a fost amendat cu câte 4.500 de lei, sumă care nu reprezintă decât un nou cui bătut în coşciugul vişiniilor. Cum în club n-a mai băgat nimeni un leu de un an, iar jucătorii sunt neplătiţi tot de 12 luni, se pune întrebarea cine va plăti pentru ca Rapid să poată juca etapele viitoare. Răspunsul vine de la antrenor.
„Mi se par nişte sume exagerate, dar n-avem decât să ne supunem. Parcă râd de noi când ne dau amenzi maxime, deşi ştiu prin ce trecem. Nu ştim cum vom plăti. Cel mai probabil vom face o chetă în vestiar, fiecare să dea cât poate”, a afirmat Viorel Moldovan pentru Click!.
Cei 9.000 de lei trebuie plătiţi în maximum o săptămână, în caz contrar, echipa urmând să nu fie programată pentru jocul cu SC Bacău.
Astăzi, de la ora 16.00, Rapid primeşte vizita celor de la FC Clinceni, într-un meci contând pentru etapa a 6-a din play-off-ul de promovare.
Giuleştenii sunt pe locul 2, cu 24 de puncte, două peste adversarii de astăzi, care aşteaptă cu sufletul la gură să vadă dacă echipa lui Viorel Moldovan va primi sau nu licenţa. Un anunţ oficial va veni luni, într-o conferinţă de presă susţinută de către Viorel Duru, preşedintele Comisiei de Licenţiere din cadrul FRF.
Într-o primă fază, Rapid n-a primit licenţa, dar clubul giuleştean a depus apel.
Rapid n-a primit licenţa şi nu poate să promoveze în Liga I. Clubul face apel