Drăgușin, eligibil pentru transfer! Englezii scriu deja despre mutarea românului în Serie A. Ofertă de 15 milioane de euro
0Radu Drăgușin a fost aproape de a-și încheia socotelile cu Tottenham, în perioada de mercato din iarnă, însă oficialii clubului englez au decis să-l păstreze în lot pe fundaș, pentru a doua parte a sezonului.

Situația internaționalului român pare să se fi schimbat între timp, presa din Anglia susținând că formația londoneză este dispusă, acum, să renunțe la serviciile lui Drăgușin. Așadar, fundașul român a fost inclus pe lista jucătorilor eligibili pentru transfer.
Mai multe formații și-ar fi exprimat interesul față de Radu Drăgușin, printre care AC Milan, AS Roma, Juventus sau RB Leipzig, însă „câștigătoarea” nu ar fi nimeni alta decât Fiorentina. Gruparea din Florența ar pregăti, deja, o ofertă pentru internaționalul român.
Italienii sunt dispuși să ofere 15 milioane de euro pentru a-și întări defensiva, iar Drăgușin se numără printre principalele ținte.
„Drăgușin cunoaște bine Serie A!”
Inițiativa este susținută în totalitate de către directorul sportiv al Fiorentinei, Fabio Paratici, care îl monitorizează în detaliu pe stoperul român. Conform informațiilor din presa engleză, mutarea s-ar putea materializa în următoarea perioadă de transferuri din vară.
„Directorul sportiv al Fiorentinei, Fabio Paratici, și-a început treaba în tentativa de a încerca să întărească gruparea viola pentru sezonul viitor. El și-a îndrepat atenția către Radu Drăgușin, fotbalistul lui Tottenham.
Drăgușin cunoaște bine Serie A. El și-a petrecut întreaga carieră de la seniori în Italia, înainte de a ajunge la Tottenham, în 2024. Fundașul spera să se stabilească în nordul Londrei, dar au fost alții înaintea lui, iar apoi a suferit și o ruptură a ligamentelor încrucișate, care a însemnat o lungă absență.
„Fiorentina îl montiorizează îndeaproape!
Drăgușin a fost unul dintre preferații lui Igor Tudor, dar croatul nu mai este la cârma celor de la Spurs. Interesul din Italia rămâne puternic, iar Fiorentina îl monitorizează îndeaproape. Paratici îl știe bine pe Drăgușin, iar directorul sportiv al Fiorentinei și-a început treaba, înaintea ferestrei de mercato din vară. Fundașul central român este o țintă. Revenirea în fotbalul italian este extrem de tentantă pentru Drăgușin, care nu joacă meci de meci la Tottenham!”, notează insidefutbol.com.























































