Dortmund - Real Madrid, duel de foc în Liga Campionilor, diseară, de la ora 21.45

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Capul de afiş al zilei de azi în Liga Campionilor este fără îndoială partida dintre Borussia Dortmund şi Real Madrid, favoritele grupei F.

Cele două echipe şi-au câştigat primele meciuri din grupă, dar au făcut-o de o manieră complet diferotă, ceea ce ridică şi mai mult suspansul pentru partida de diseară.
Real, deţinătoarea trofeului, a învins greu de tot pe Sporting Lisabona, cu un gol marcat în ultimul minut de prelungiri de Alvaro Morata, după ce Cristiano Ronaldo egalase în minutul 89 din lovitură liberă. Cu acel gol marcat din lovitură liberă, CR 7 a mai doborât un record şi a ajuns fotbalistul cu cele mai multe goluri reuşite din lovituri libere, în Liga Campionilor. Acum, el are în faţă o altă bornă, aceea de a deveni primul fotbalist care marchează 100 de goluri în Liga Campionilor. Are 97 la activ, cu opt mai multe decât rivalul Messi, care însă e accidentat şi va lipsi de pe teren în această etapă de Liga Campionilor.
Dacă Real s-a chinuit, Dortmund a defilat la Varşovia, stricând sărbătoarea echipei locale Legia, care a revenit în Liga Campionilor. Acel 6-0 reuşit de nemţi în Polonia, acum 13 zile, n-a fost un foc de paie, deoarece şi în următoarele meciuri Borussia şi-a păstrat pofta de gol. Rezultate: 6-o cu Darmstadt, 5-1 cu Wolfsburg şi 3-1 cu Freiburg. Borussia a marcat 20 de goluri în ultimele două săptămâni, iar principalul golgheter al echipei este gabonezul Aubameyang, cel care a fost curtat insistent de Real în ultimele două pauze competiţionale. 
Meciurile dintre Dortmund şi Real Madrid au fost mai mereu extrem de disputate şi deschise oricărui rezultat. În 2013, Borussia a învins cu 4-1 acasă şi a pierdut cu 0-2 în deplasare, eliminând Realul lui Mourinho. Un an mai târziu, Real a învins cu 3-0 acasă şi a pierdut cu 0-2 în deplasare, dar echipa antrenată de Ancelotti a mers mai departe.
În afara partidei de la Dortmund, interesant se anunţă şi duelul dintre Leicester şi Porto. Lusitanii au jucat de 16 ori în Anglia, dar n-au câştigat niciodată, cele mai bune rezultate ale lor fiind două egaluri pe terenul echipelor din Albion. Juventus se deplasează la Zagreb, pentru meciul cu Dinamo, prilejuindu-i croatului Mario Mandzukici revederea cu echipa care l-a lansat în fotbalul mare. Mandzukici a jucat acolo între 2007 şi 2010, şi de la Dinamo Zagreb a plecat în Germania, la Wolfsburg, unde cariera sa a intrat pe o pantă ascendentă. Croatul nu este însă în cea mai bună formă. El n-a marcat niciun gol în acest sezon şi pare că resimte din plin aducerea lui Higuain, de la Napoli, care şi-a demonstrat deja veleităţile de golgheter, punctând de patru ori.


Meciurile de azi, ora 21.45

Grupa E
Monaco – Leverkrusen
TSKA Moscova – Tottenham, ora 19.00 DolceSport 1
În prima etapă:  Bayer Leverkusen - ŢSKA Moscova 2-2, Tottenham - AS Monaco 1-2

GRUPA F
Sporting – Legia Varşovia
Dortmund – Real Madrid, Pro TV, Dolce Sport 1
În prima etapă: Real Madrid - Sporting Lisabona 2-1, Legia Varşovia - Borussia Dortmund 0-6

Grupa G
Copenhaga – Brugge
Leicester City – FC Porto, Dolcesport 4
În prima etapă: Brugge - Leicester City 0-3, FC Porto - Copenhaga 1-1


Grupa H
Dinamo Zagreb – Juventus, Dolcesport 2
Sevilla – Lyon, Dolcesport 3
În prima etapă: Juventus - Sevilla 0-0, Lyon - Dinamo Zagreb 3-0

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite