Doi fotbalisti cubanezi au cerut azil politic in SUA
Doi fotbalisti cubanezi, prezenti cu echipa nationala la Gold Cup, au cerut azil politic in SUA, a anuntat, luni, postul de televiziune american Canale 23, citat de agentia Datasport. Sursa citata
Doi fotbalisti cubanezi, prezenti cu echipa nationala la Gold Cup, au cerut azil politic in SUA, a anuntat, luni, postul de televiziune american Canale 23, citat de agentia Datasport. Sursa citata noteaza ca unul dintre cei doi fotbalisti a fost identificat, fiind vorba de Maikel Galindo, in varsta de 24 de ani, atacantul formatiei Villa Clara. Reprezentativa cubaneza se afla la a treia participare consecutiva la Gold Cup, competitie unde sunt inscrise selectionate din America de Nord, America Centrala si din Caraibe. Echipa cubaneza a fost eliminata din competitie dupa infrangerile suferite in fata formatiilor SUA si Costa Rica. La inceputul lunii iunie, voleibalistul cubanez Xavier Gonzalez Panton, in varsta de 22 de ani, a cerut azil politic in Italia, reusind sa scape din cantonamentul de la Monza imbracat in tricoul echipei de fotbal Juventus Torino.





















































